Parlamentul a numit un nou director la SIS: Prioritățile lui Musteață pentru mandatul său de cinci ani în fruntea instituției de inteligență. A depus jurământul în prezența Maiei Sandu
1944
UPDATE // Alexandru Musteață a depus jurământul de învestire în funcție la scurt timp după votul din Parlament, în prezența președintei Maia Sandu.
Parlamentul a votat astăzi candidatura lui Alexandru Musteață la funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pentru un mandat de cinci ani.
Această propunere la șefia SIS a venit de la președinta Maia Sandu și a fost susținută de 54 de deputați.
Alexandru Musteață, care a fost până acum membru al Comisiei Electorale Centrale, iar anterior - consilier al premierului Natalia Gavrilița pe domeniul anticorupție, le-a spus deputaților că are o experiență de activitate de zece ani și anterior a efectuat cercetări legate de activitatea SIS.
Printre prioritățile sale la conducerea SIS se numără fortificarea securității cibernetice a statului, revizuirea sistemului de securitate, care se conduce de documente depășite, precum Strategia aprobată în 2011, protejarea și motivarea ofițerilor SIS, atragerea de personal nou etc.
De asemenea, noul director al SIS este convins că unul dintre pericolele majore la adresa securității naționale este corupția, care trebuie eradicată eficient.
Socialistul Alexandr Nesterovschi l-a întrebat, în limba rusă, pe Alexandru Musteață dacă deține și cetățenia altui stat și cărui jurământ îi va da prioritate.
„Da, confirmă că dețin și cetățenia altui stat, așa cum dețin alți un milion de cetățeni care își iubesc țara și care acționează în interesul R. Moldova. (...) Dacă voi fi votat în funcție, jurământul pe care îl voi da astăzi aici va fi cel de care mă voi conduce în activitatea mea de la SIS”, a răspuns Musteață.
Alexandru Musteață este specializat în domeniile securitate națională, studii europene și științe politice. A făcut studii în Republica Moldova, Letonia și Belgia. Anterior a activat în sectorul neguvernamental, iar până la numirea în funcția de director SIS a fost membru al Comisiei Electorale Centrale și consilier principal de stat în domeniul combaterii corupției în cabinetul prim-ministrului.
CV-ul lui Alexandru Musteață:
Născut la 30.03.1988
Educație și formare:
1 septembrie 2020 – 18 iunie 2021: Master în științe politice, specializarea: Politică și guvernare europeană – Colegiul Europei, Bruges, Belgia
septembrie 2011 – iunie 2013: Master în științe politice, specializarea: Securitate națională – Universitatea Academiei de Științe a Moldovei
septembrie 2007 – iunie 2010: Licențiat în științe politice, specializarea: studii europene – Universitatea „Perspectiva-INT”, Moldova
1 octombrie 2018 – 24 decembrie 2018: Program avansat in domeniul economiei și drept european – Riga Graduate School of Law, Letonia
Experienţă profesională:
26 decembrie 2018 – 31 iulie 2020 – Chișinău, Moldova, Director, Departamentul buna guvernare – Fundația SOROS - Moldova
1 ianuarie 2017 – 25 decembrie 2018 – Chișinău, Moldova, Director de proiect – Fundația SOROS - Moldova
14 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2016 – Chișinău, Moldova, Coordonator de programe – Fundația SOROS - Moldova
1 octombrie 2010 – 31 decembrie 2012 – Chișinău, Moldova, Secretar general – Consiliul Național al Tineretului din Moldova
1 mai 2010 – 31 octombrie 2012 – Chișinău, Moldova, expert afiliat – Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova
1 februarie 2009 – 31 mai 2010 – Chișinău, Moldova, manager proiect – Consiliul Național al Tineretului din Moldova
180
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
188
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
181
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
199
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
253
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
271
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
375
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
420
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
383
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
380
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
67
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
79
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
84
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
95
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
228
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
259
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
369
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
414
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
374
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
375
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
449
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
388
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
399
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
538
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
584
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
498
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
682
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
608
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
783
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
630
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
658
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
915
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
682
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
800
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
681
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
688
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














