Noi măsuri privind asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. CSE a decis majorarea rezervei de gaze naturale, iar „Energocom” a mai primit 200 de MILIOANE de lei. R. Moldova va acorda un nou lot de ajutor UMANITAR Ucrainei
1707
Societatea pe Acțiuni „Energocom” va procura, în baza contractului-cadru EFET (Federația Europeană a Furnizorilor de Energie), iar „Moldovagaz” va asigura livrarea și va vinde 5 milioane metri cubi de gaze naturale, la prețul de achiziție de 1882,78 de dolari mia de metri cubi. Păstrarea gazelor naturale procurate va fi asigurată de SRL „Moldovatransgaz”. O dispoziție în acest sens a fost aprobată astăzi, 15 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
De asemenea, în contextul volatilității înalte a piețelor gazelor naturale regionale, SA „Energocom” va putea vinde și achiziționa gazele naturale prin negocieri directe sau prin bursele de mărfuri pe piețele țărilor părți ale Comunității Energetice, la cele mai convenabile prețuri. Pentru majorarea capitalului social al SA „Energocom”, din contul modificării soldurilor de mijloace bănești la conturile bugetului de stat, vor fi alocate 200 de milioane de lei.
Totodată, în scopul asigurării necesarului de păcură pentru perioada rece a anului, CSE a decis că, SA „Termoelectrica” va achiziționa, prin negocieri directe, și va semna contracte de vânzare-cumpărare a păcurii, în cantitate de până la 190 mii tone, după aprobarea prealabilă în cadrul consiliului societății. Achiziția efectuată de „Termoelectrica” va fi scutită de plata taxei pe valoarea adăugată, a accizei și a taxei vamale, pe o perioadă ce nu va depăși 31 mai 2023. Transportul cantității de păcură procurate va fi asigurat, în regim prioritar, de ÎS „Calea Ferată din Moldova”, în limita efectivului disponibil de cisterne și locomotive.
Totodată, Conform deciziei CSE, până la 1 mai 2023, se scutește de plata accizei plasarea în regim vamal de import a păcurei clasificate la mai multe poziții tarifare.
Decizia CSE mai prevede că Agenția „Moldsilva” va asigura comercializarea volumului masei lemnoase de foc recoltate și/sau aflate în stoc exclusiv consumatorilor casnici, entităților de interes public, precum și prestatorilor de servicii sociale acreditați, care vor notifica Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) cu privire la volumele achiziționate în termen de trei zile de la achiziție.
De asemenea, membrii CSE au decis alocarea mijloacelor financiare, din fondul de intervenție a Guvernului, în scopul acoperirii cheltuielilor suportate pentru gestionarea crizei refugiaților. Astfel, MMPS va primi 2424,5 mii lei pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale, și 127,5 mii lei pentru cele create de către instituțiile bugetare din subordinea instituției.
O altă prevedere aprobată de CSE ține de ajutorul umanitar pentru Ucraina. În acest sens, a fost aprobată acordarea, cu titlu gratuit, în calitate de asistență internațională, a bunurilor materiale din gestiunea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, în sumă de peste 5 000 000 de lei.
Membrii CSE au mai decis că vânătoarea va fi permisă exclusiv pe terenurile deschise, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentru sezonul de vânătoare 2022-2023. Tragerea și aflarea cu arma încărcată va fi interzisă la o distanță mai mică de 10 km de la frontiera de stat cu Ucraina, precum și la o distanță mai mică de 2 km de la periferiile municipiilor Chișinău și Bălți și de 1 km de la periferia oricăror altor localități. Totodată, pe perioada stării de urgență, se interzice introducerea de către cetățenii străini pe teritoriul țării a armelor și munițiilor pentru participarea la vânătoare.
O altă decizie se referă la persoanele juridice şi cele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător - producători agricoli. Aceștia vor achita, nu mai târziu de data de 25 noiembrie a anului curent, impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar aferent bunurilor imobiliare/terenurilor existente sau dobândite până la data de 25 septembrie 2022.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















