VIDEO // Ministru-SURPRIZĂ la MAI: Cine vor conduce MIDR și MEC
3728
Noii miniștri, care vor depune jurământul de învestire în funcție luni după-amiază, sunt Dan Perciun, Andrei Spînu și Adrian Efros. Informația a fost confirmată pentru Ziarul NAȚIONAL de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Dacă numele deputatului Dan Perciun a fost vehiculat ca potențial ministru al Educației și Cercetării, iar al lui Andrei Spînu - de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după anunțul de vineri al premierului Dorin Recean privind demisia a trei șefi de ministere, la cârma Ministerului Afacerilor Interne avem un nume nou.
Este vorba despre Adrian Efros, actual șef al Centrului Unic de Gestionare a Crizei.
Noii miniștri desemnați în fruntea Ministerului Educației Cercetării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerului Afacerilor Interne vor depune, începând cu ora 14:30, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean.
Premierul Dorin Recean a anunțat vineri demisiile Liliei Dabija din funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a Anei Revenco de la cârma Ministerului Afacerilor Interne și a lui Anatolie Topală din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Deși i-a lăudat pe fiecare și le-a mulțumit pentru activitate, șeful Guvernului nu a explicat motivele acestor demisii.
20.12.2025
08:36
228
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
371
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
501
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
771
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
558
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
596
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
551
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
623
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
919
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
644
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
538
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
20.12.2025
08:36
79
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
335
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
486
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
750
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
549
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
577
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
538
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
613
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
904
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
633
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
531
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
593
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
743
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
668
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
614
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
648
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
634
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
808
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
719
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
626
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
653
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
605
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
646
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
640
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
696
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














