Măsurile URGENTE luate de Guvern pentru a ajuta cei 7 601 beneficiari ai Programului „Prima Casă” – plafonarea dobânzii la 4% și compensarea cu 50% a creșterii rămase. Aceștia vor fi scutiți de plăți în valoare de 60 de milioane de lei
2699
Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și Banca Națională a Moldovei (BNM) au luat mai multe măsuri pentru a-i ajuta pe cei 7 601 beneficiari ai Programului „Prima Casă”, care s-au pomenit, din cauza inflației, că trebuie să plătească dobânzi mai mari la creditele accesate. Astfel, Guvernul va plafona retroactiv, din 1 iulie, dobânzile aplicate de băncile comerciale și, totodată, va acorda un suport de 35 de milioane de lei pentru a acoperi 50% din creșterea rămasă.
„Guvernul a elaborat un set de măsuri, iar prima se referă la limitarea dobânzii pe care o pot aplica băncile. Este vorba de limitarea creșterii la 4%. În acest program se fac schimbări de două ori pe an, la fiecare șase luni, respectiv o astfel de limitare este plafonată la cel mult 4%. De asemenea, mai e vorba de o plafonare pentru 12 luni consecutive la cel mult 6%”, a declarat în această dimineață, în cadrul unui briefing de presă, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.
Ministrul a explicat detaliat cum vor fi aplicate aceste măsuri în actuala situație.
„Acum, în baza programului, așa cum a fost el conceput, dobânda trebuia să fie majorată cu 5,35%. Prin această plafonare, se reduce această creștere cu 1,35%. Este cea mai mare plafonare făcută vreodată în acest program. Anterior au fost aplicate măsuri de reducere a marjei comerciale a bănciilor de la 3 la 2%, după care Guvernul anterior a revenit la 3%. În cazul dat, această măsură ar însemna o scădere a acestei creșteri cu circa un sfert. Evident că această măsură este insuficientă, tocmai de aceea toți beneficiarii vor primi o compensație de 50% din creșterea rămasă. Având în vedere că băncile vor putea aplica cel mult o creștere de 4% în loc de 5,35%, respectiv se va mai compensa încă jumătate, adică încă 2% direct de către Guvern. Cumulativ, aceste modificări vor duce la o scădere a acestei creșteri cu 65%. Beneficiarii vor trebui să achite din această creștere doar 35%”, a menționat Gaibu.
Ministrul Gaibu a oferit drept exemplu un credit de 500 000 de lei, acordat pentru o perioadă de 25 de ani.
„Plata lunară prin noua metodă ar fi de circa 3 700 de lei. După majorare, ar trebui să fie 5 530 de lei. E vorba de o creștere totală de aproape 1 900 de lei. Prin măsurile aplicate de Guvern, această creștere achitată de beneficiari va fi de doar 670 de lei. Peste 1 100 de lei vor fi compensate prin măsurile date. Partial prin plafonarea dobânzii și parțial prin compensarea directă de către Ministerul Finanțelor. În cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale, vom lua o decizie privind aplicarea imediată a acestor măsuri. Dobânda va fi plafonată la valoarea de 11,37 și cu aplicare retroactivă. Astfel, toată dobânda sporită de la 1 iulie va fi reajustată, astfel ca să nu depășească această plafonare. Tot astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, vor fi făcute modificări la Programul „Prima Casă”, astfel ca să avem o stabilitate, ca aceste măsuri să nu fie doar pe perioada stării excepționale”, a explicat sursa citată.
Datorită acestei plafonări, beneficiarii vor face economii de circa 25 de milioane de lei.
„Totodată, Ministerul Finanțelor va contribui cu peste 35 de milioane de lei pentru ca să fie ajutați beneficiarii. Deci, plafonarea este perpetuă, iar măsura de compensație e calculată pentru următoarele șase luni, pentru că o dată la șase luni se face evaluarea și ajustarea ratei dobânzii. Ulterior vom vedea cum evoluează lucrurile și, dacă va fi necesar, vom interveni suplimentar”, a conchis Sergiu Gaibu.
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















