UE va acorda un GRANT de 52 de milioane de euro R. Moldova: Destinația banilor europeni
1617
R. Moldova și Comisia Europeană vor semna două acorduri de asistență financiară nerambursabilă pentru republica noastră, în valoare totală de 52 de milioane de euro. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării celor două acorduri.
Acordul de finanțare privind Programul „UE pentru Reforme” prevede oferirea R. Moldova a unui grant de 27 de milioane de euro, bani alocați pentru politicile și programele privind populația și sănătatea reproductivă, guvernanța și societatea civilă, pacea și securitatea.
Printre prioritățile Acordului de finanțare a Programului „UE pentru redresare și reziliență” se numără economia rezilientă, sustenabilă și integrată; reziliența în materie de mediu și schimbările climatice; societăți reziliente, echitabile și favorabile incluziunii. Valoarea acestui Acord este de 25 de milioane de euro, care, de asemenea, vor fi acordate cu titlu de grant.
Având în vedere consecințele imprevizibile ale războiului din Ucraina, ambele acorduri vizează și abordarea nevoilor imediate ale populației afectate, consolidarea rezilienței și capacității de răspuns la impactul generat de război.
Acordurile de Finanțare urmează a fi semnate de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, din partea R. Moldova, și Lawrence Meredith, director pentru relațiile cu țările din vecinătatea estică, din partea Comisiei Europene.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















