Turcia își manifestă disponibilitatea de a supraveghea o posibilă încetare a focului în Ucraina
1083
Turcia este gata să preia responsabilitatea de a monitoriza o posibilă încetare a focului în Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe liderilor din „Coaliția voinței”, care au participat la o discuție organizată la Kiev, potrivit unei surse din Ministerul turc de Externe.
Liderii din Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia și Ucraina s-au întâlnit sâmbătă la Kiev și au discutat prin videoconferință cu alți lideri din așa-numita „Coaliție a Voinței”, ce doresc să ajute Ucraina. Cu sprijinul președintelui american Donald Trump, s-au pus de acord asupra unei încetări necondiționate a focului pentru 30 de zile, începând din 12 mai, amenințând că îl vor sancționa masiv pe președintele Vladimir Putin dacă aceasta nu va fi acceptată.
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, s-a alăturat apelului coaliției, subliniind angajamentul Turciei față de integritatea teritorială a Ucrainei, conform sursei din Ministerul turc de Externe, vorbind sub anonimat. Fidan a manifestat sprijinul Ankarei pentru eforturile de încetare necondiționată a focului, adăugând că Turcia este pregătită să-și asume obligația de monitorizare a încetării focului în Ucraina, în cazul în care aceasta va fi stabilită, a spus sursa.
Turcia, membră NATO, a menținut relații bune cu Kievul și Moscova de la invazia rusă la scară largă din 2022. A sprijinit integritatea teritorială a Ucrainei și i-a oferit ajutor militar, opunându-se sancțiunilor împotriva Rusiei.
În martie, ministrul turc al apărării a afirmat că Turcia ar putea contribui la o potențială misiune de menținere a păcii în Ucraina dacă se va declara o încetare a focului între Ucraina și Rusia. Luna trecută, reprezentanți militari ucraineni, britanici, francezi și turci s-au întâlnit în Turcia pentru a discuta despre securitatea Mării Negre după o posibilă încetare a focului convenită între Ucraina și Rusia.
Între timp, președintele rus Vladimir Putin a propus Ucrainei să înceapă „negocieri directe” la 15 mai, la Istanbul, dar nu a menționat un armistițiu. Putin a indicat că va discuta duminică cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan despre negocieri.
Reacționând la propunerea lui Vladimir Putin, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a salutat un „semn pozitiv” și s-a declarat „pregătit” pentru discuții, dar solicită și Rusiei să confirme o încetare a focului completă, durabilă și fiabilă, începând de luni.
319
Directorii marilor companii tech dau vina pe inteligența artificială pentru valul de concedieri masive
29.03.2026
21:01
506
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
706
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
679
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
673
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
748
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
764
Horoscopul zilei 29.03.2026
895
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
916
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
859
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026

16:58
997
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
865
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
966
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
1012
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
897
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
944
Horoscopul zilei 28.03.2026
1063
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1163
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
1011
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1111
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
1097
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1128
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
1080
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
1019
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1128
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi