14:37:38 29.03.2026
Stiri

Trei partide UNIONISTE vor activa pe o platformă unică: „Această consolidare înseamnă inclusiv despărțirea de persoanele juridice care le avem acum, inclusiv FUZIUNI”​

Politică 13.12.2019 09:30 Vizualizări4743
Trei partide UNIONISTE vor activa pe o platformă unică: „Această consolidare înseamnă inclusiv despărțirea de persoanele juridice care le avem acum, inclusiv FUZIUNI”​

Președintele Uniunii Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, anunță că există trei partide cu viziuni unioniste care discută actualmente despre consolidarea colaborării lor și vor să activeze pe o platformă unică. Politicianul nu a explicat în mod clar în ce constă această colaborare, dar a specificat că s-ar putea ajunge și până la fuzionare. Scopul acestor partide este de a crea unitate pe platforma unionistă, transmite IPN.

„Consolidarea, din punctul nostru de vedere, înseamnă inclusiv despărțirea de persoanele juridice care le avem acum, inclusiv fuziuni. Este o declarație pe care o fac mandatat fiind de partid, dar și în baza discuțiilor pe care le-am avut. Noi, cei din USB, vrem să spargem gheața și vom demonstra a ceasta alături de Partidul Liberal, cu care am avut discuții, am avut discuții cu domnul Chirtoacă și considerăm că, alături de alte entități, vom putea să începem acest proces”, a declarat Valeriu Munteanu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Potrivit lui, procesul de consolidare a colaborării are la bază intenția formațiunilor de a găsi o formulă prin care se vor regăsi, în cel mai scurt timp, împreună. „Noi vom face apel către toată lumea care este bine intenționată și către toți cei care nu au alte angajamente. Nu am nicio opreliște, cel puțin în cadrul în care discutăm, să găsim o formulă rezonabilă, inclusiv până la fuziune pentru că aceasta așteaptă oamenii”, a adăugat politicianul.

Valeriu Munteanu spune că va fi lăsată deoparte categorisirea unioniștilor după acțiunile și trecutul lor, pentru că, în opinia lui, altfel, lucrurile niciodată nu se vor mișca înainte. „Noi considerăm că, în momentul în care se dorește să se pună umărul la opera comună pe care vrem să o facem împreună, nu punem condiții unii față de alții”, a menționat politicianul.

Liderul USB spune că cele trei formațiuni, USB, PL și PLDM, sunt gata să se așeze la masa de dialog și cu reprezentanții altor partide, interesate de a consolida platforma unionistă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
29.03.2026 08:20 428 Horoscopul zilei 29.03.2026
28.03.2026 08:36 788 Horoscopul zilei 28.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.57 1 RON 3.97 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte