TRAGEDIE // O adolescentă din Chișinău a CĂZUT în gol de la al 11-lea etaj în timp ce încerca să-și facă un SELFIE


O adolescentă de 16 ani și-a pierdut viața după ce a căzut în gol de pe acoperișul unui bloc cu 11 etaje din capitală, anunță Institutul de Medicină Urgentă.
Tragedia s-a produs ieri-dimineață în sectorul Botanica al capitalei.
Potrivit oamenilor legii, victima ar fi urcat pe acoperișul unui bloc de pe strada Plaiului împreună cu mai mulți prieteni, după ce ar fi consumat alcool.
„Adolescenta ar fi încercat să-și facă o fotografie, iar din neatenție a căzut”, aceasta este versiunea prezentată de șeful Serviciului de presă al Direcţiei Poliţiei Chişinău, Adrian Jovmir.
În acest caz a fost deschisă o anchetă.
Tot ieri-dimineață, o altă tânără de 22 de ani a vrut să se sinucidă cu ajutorul medicamentelor. Tânăra a fost transportată la Spitalul „Sf.Treime”.









































































