TRAGEDIE la Hâncești: Un individ cu probleme psihice a intrat în casa unui vecin și a omorât în bătaie un bebeluș de nici două luni
2122
Un bebeluș de nici două luni a fost ucis miercuri în bătaie de către un individ de 40 de ani care se afla la evidența medicului psihiatru.
Tragedia a avut loc în satul Crasnoarmeiscoie din raionul Hâncești, în prima jumătate a zilei de ieri.
Asistentul social din Crasnoarmeiscoie, Marina Godniuc, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că femeia se afla acasă cu cei doi copii ai ei, un bebeluș de nici două luni și altul de șapte ani, când unul dintre vecini a intrat în ogradă.
Femeia s-a încuiat în casă, însă individul a rupt lacătul, a tăbărât peste ei și i-a luat pe toți la bătaie cu pumnii și picioarele.
Bebelușul s-a stins în scurt timp din cauza traumelor, iar femeia și celălalt copil au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Acest bărbat putea să intre neinvitat prin gospodării, să deschidă poarta, ușa, nu e prima dată. Am vorbit cu femeia și ea mi-a spus că nu a avut nicio treabă cu el și nu înțelege motivul care l-a determinat să facă ce-a făcut”, ne-a spus Marina Godniuc.
Aceeași sursă a precizat că bărbatul aflat la evidență psihiatrică și-a înmormântat recent ambii părinți, frații săi sunt peste hotare și el locuia singur în casa părintească. Anterior, acesta a manifestat episoade violente în raport cu mama sa.
Potrivit Poliției, individul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















