Stiri

Tomograful, ca pretext pentru DEVALIZAREA Băncii de Economii: TUN de 1,2 MILIOANE de euro dat la BEM în 2010. Cinci inculpați în dosarul transmis abia acum în judecată

Actualitate 18.02.2021 10:44 Vizualizări2141
Tomograful, ca pretext pentru DEVALIZAREA Băncii de Economii: TUN de 1,2 MILIOANE de euro dat la BEM în 2010. Cinci inculpați în dosarul transmis abia acum în judecată

O companie specializată în comercializarea materialelor de construcție o obținut, în anul 2010, un credit de la Banca de Economii a Moldovei în sumă de 1,2 milioane de euro pentru a cumpăra, chipurile, un tomograf vândut pe piață de patru ori mai ieftin. Banii, însă, au fost folosiți în scop personal și nu au mai fost returnați băncii deținute în acea perioadă de către stat.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a expediat abia acum în instanța de judecată dosarul penal în privința a cinci persoane acuzate de prejudicierea statului cu circa 19,4 milioane lei, în 2010.

Cei cinci inculpați au fost implicați în gestionarea activității și finanțelor unei companii specializate în comercializarea materialelor de construcție, în special piatră și nisip. Aceștia, în anul 2010, sub pretextul contractării de la Banca de Economii a unui credit în sumă de 1,2 milioane de euro, au prezentat un plan de afaceri fals. Potrivit planului de afaceri, inculpații au indicat drept scop al contractării acelui credit cumpărarea unui tomograf, utilaj medical a cărui folosire nu era necesară în segmentul de activitate al companiei și care era comercializat pe piață la prețul de circa trei sute de mii de euro.

După ce solicitarea de acordare a creditului a fost satisfăcută de bancă, compania a transferat suma solicitată în afara țării pentru ca să creeze impresia că banii sunt folosiți în scopul declarat de cumpărare a tomografului. Ulterior, inculpații au cerut returnarea banilor în conturile bancare din R. Moldova și i-au folosit în propriile scopuri.

„Prin urmare, în baza acestor fapte de escrocherie și spălare de bani, inculpații și-au adus contribuția la devalizarea activelor statului în Banca de Economii, bancă în care în anul 2010 statul deținea peste 56% din acțiuni. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii PCCOCS au dispus aplicarea sechestrelor pe bunurile ce aparțin inculpaților, în valoare de peste 19 milioane de lei, pentru asigurarea restituirii prejudiciului cauzat statului prin faptele ilegale ale acestora”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS.

Cei cinci inculpați sunt atât persoane care administrau direct compania vizată, precum și persoane care o administrau „din umbră.” Doi dintre inculpații care gestionau de facto compania au fost, anterior, au fost plasați în arest preventiv, în baza demersurilor procurorilor. Ulterior, însă, aceștia au fost eliberați și li s-a aplicat o altă măsură mai blândă, iar recursul procurorilor a fost respins. Actualmente, în privința unei persoane este aplicat arestul la domiciliu, în privința alteia – control judiciar, iar pentru alți trei inculpați – obligația de nepărăsire a localității.

Procurorii precizează că acest caz a început să fie investigat abia în anul 2017, după care a fost abandonat de către Procuratura Anticorupție. Ulterior, în aprilie 2020, investigațiile au fost accelerate, iar în octombrie 2020, figuranților le-a fost atribuit statutul de învinuiți.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei cinci inculpați riscă înschisoare de la opt la 15 ani pentru escrocherie. Iar în cazul spălării banilor obținuți prin escrocherie – acțiuni imputate unui administrator și celor două persoane care administrau real compania – legea penală prevede închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de până la 800.000 lei sau cu lichidarea persoanei juridice.

Procuratura continuă investigațiile pentru tragerea la răspundere și a responsabililor din cadrul Băncii de Economii implicați în comiterea infracțiunii, dar și a acțiunilor ilegale ale altor companii care au acționat în mod similar.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri