Televiziunile care RETRANSMIT programe rusești, AMENDATE de CCA
2195
Trei posturi de televiziune care retransmit programe rusești în R. Moldova au fost amendate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) cu câte 5 000 de lei, pentru că „nu au respectat principiul echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii în cadrul emisiunilor informative”, precizează CCA.
Reprezentanții Consiliului au monitorizat posturile de televiziune „Prime”, „TV 7” și „RTR Moldova” care retransmit emisiunile informative „Vremea”, „Segodnea” și „Vesti” și au constatat că în relatarea evenimentelor despre conflictul din estul Ucrainei au fost utilizate etichetări pentru a discredita, denigra şi a prezenta într-o conotaţie negativă autoritățile de la Kiev.
„Majoritatea ştirilor au un pronunţat caracter antiucrainean şi reflectă, în exclusivitate, punctul de vedere al separatiştilor din zona de rebeliune anticonstituţională, dezinformează şi manipulează prin text şi imagini opinia publică cu privire la evenimentele din sud-estul Ucrainei, utilizează tertipuri de montaj şi de comentariu, fac uz de cuvinte defăimătoare şi ofensatoare la adresa forţelor armate ucrainene, propagă ura faţă de valorile europene şi euroatlantice, promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate”, precizează CCA.
După prezentarea raportului de monitorizare, membrii CCA au decis ca cele trei posturi de televiziune să fie amendate cu câte 5 000 de lei. Un alt post rusesc retransmis în R. Molodva, „Ren Moldova”, a primit o altă sancțiune: suspendarea publicităţii pentru 72 de ore.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
19.09.2026
00:42
19.09.2026
00:22
19.09.2026
00:16
18.09.2026
23:24
18.09.2026
22:45
18.09.2026
22:17
18.09.2026
21:50
18.09.2026
21:12
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
18.09.2026
19:41
18.09.2026
19:14
18.09.2026
19:13
18.09.2026
18:37
18.09.2026
18:27
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:33
18.09.2026
17:24
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:17
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”

















