Țara europeană în care toți cetățenii sunt milionari
2624
capital.ro În Europa există un stat în care toți cei 5 000 000 de locuitori sunt milioanari. Este cel de-al doilea mare exportator de gaze naturale din lume şi al şaptelea exportator de petrol. Cetățenii acestei țări au optat, prin referendum să rămână în afara Uniunii Europene.
În 1969 a fost descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coasta norvegiană. Conştienţi că resursele se vor termina la un moment dat, conducătorii Norvegiei au înfiinţat în 1990 un fond în care toţi cei peste cinci milioane de cetăţeni sunt acţionari. Valoarea fondului depăşeşte în prezent peste 600 de miliarde de euro. Asta înseamnă că fiecărui norvegian îi revine peste un milion de coronae, scrie capital.ro.
Totuşi, oamenii nu se pot atinge de bani, care sunt gestionaţi de Banca Centrală. Ei sunt destinaţi bunăstării generaţiilor viitoare.
Populația Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994. Cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul privind Spațiul Economic European, care a intrat în vigoare în 1994. Norvegia participă, de asemenea, la programele de cooperare UE în numeroase domenii precum domeniul culturii, cercetării, politicilor regionale și educație.
Deși are o istorie bogată, Norvegia este de fapt un stat foarte tânăr, independent abia din 1905.
10.02.2018
11:30
18.11.2017
19:01
15.11.2017
18:01
20.09.2017
10:30
21.05.2017
11:01
28.04.2017
11:32
20.03.2017
14:50
07.02.2017
15:10
20.10.2016
07:30
25.11.2014
12:16
10.05.2014
12:44
10.09.2026
00:14
10.09.2026
00:08
10.09.2026
00:05
09.09.2026
23:52
09.09.2026
23:16
09.09.2026
23:07
09.09.2026
22:52
09.09.2026
22:12
09.09.2026
21:42
09.09.2026
21:09
09.09.2026
21:00
09.09.2026
20:57
09.09.2026
20:38
09.09.2026
20:32
09.09.2026
20:20
09.09.2026
19:43
09.09.2026
19:37
09.09.2026
19:33
09.09.2026
18:44
09.09.2026
18:14
09.09.2026
18:13
09.09.2026
16:30
09.09.2026
16:24
09.09.2026
16:16
09.09.2026
16:14
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani

















