19:01:43 23.01.2026
Stiri

SURPRIZE pentru șoferi! Se vor mări taxele pentru importul mașinilor și utilizarea drumurilor

Economie 18.03.2015 10:33 Vizualizări2109
SURPRIZE pentru șoferi! Se vor mări taxele pentru importul mașinilor și utilizarea drumurilor
Majorările accizelor sunt prevăzute în proiectul Politicii Bugetar-Fiscale pentru anul 2015

Șoferii din R. Moldova ar putea plăti în anul curent o taxă mai mare pentru utilizarea drumurilor. Sumele ar putea crește cu 50%, începând cu 1 mai, dacă Guvernul va aviza pozitiv proiectul Politicii Bugetar-Fiscale pentru anul 2015 propus de Ministerul Finanțelor, iar majorările vor fi susținute de deputați. Autorii proiectului motivează că astfel vor fi adunați mai mulți bani în buget, care urmează a fi utilizați pentru reabilitarea reţelei de drumuri naționale.

Proprietarii motocicletelor ar putea plăti pentru utilizarea drumurilor taxe cuprinse între 300 și 600 de lei, în funcție de puterea motoarelor. Pentru mașinile cu un volum al motorului de până la 2 000 de centimetri cubi, taxa va constitui 1 200 de lei, adică câte 60 de bani pentru fiecare centimetru cub. Pentru unitățile de transport cu puterea motorului de până la 3 000 de centimetri cubi, taxa va fi de 2 700 de lei, iar în cazul celor cu motoare de până la 4 000 de centrimetri cubi, taxa va fi de 4 800 de lei, adică câte 1 leu şi 20 de bani per centimetru cub.

Documentul elaborat de Ministerul Finanţelor prevede și majorarea taxelor pentru importul mașinilor cu motoare diesel. Pentru vămuirea unui automobil cu o capacitate a motorului mai mare de 2 500 de centimetri cubi, taxa va fi de cel puţin 9 300 de euro.

În cazul unităților de transport cu motoare pe benzină, vor fi ridicate taxele de import doar pentru mașinile de teren și cele sportive. De exemplu, importatorul unui automobil cu o capacitate a motorului mai mare de 3 000 de centimetri cubi va plăti accize de cel puţin 11 mii de euro, cu 600 de euro mai mult faţă de taxa actuală.

Se vor bucura doar șoferii care intenționează să-și cumpere mașini cu un volum al motorului de până la 2 000 de centimetri cubi - benzină, care vor plăti accize mai mici pentru importul autoturismelor.

O altă majorare prevăzută în anul curent este cea a accizelor pentru carburanți. Pentru o tonă de benzină, taxa va creşte cu peste 200 de lei, iar la importul unei tone de motorină se va achita cu 90 de lei mai mult. Creșterea accizelor ar putea provoca o majorare a prețurilor pentru carburanți la stațiile PECO.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri
23.01.2026 08:29 507 Horoscopul zilei 23.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.96 1 USD 17.05 1 RON 3.92 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte