SURPRIZĂ // Ce țară din Europa ar urma să devină în 25 de ani cea mai populată
1350
Marea Britanie va avea aproape 75 de milioane de locuitori în 2039, conform estimărilor publicate de Biroul Național de Statistică, Regatul Unit urmând a depăși astfel Germania ca cea mai populată țară din Europa, relatează AFP, citat de ziarero.antena3.ro.
Biroul de Statistică se așteaptă la o creștere a populației cu 9,7 milioane de locuitori în următorii 25 de ani, ajungând de la 64,6 milioane la mijlocul lui 2014 la 74,3 milioane la mijlocul lui 2039. Limita de 70 de milioane ar urma să fie depășită în 2027.
Imigrația este responsabilă de 51% din această creștere, restul de 49% datorându-se unei rate a natalității mai mare decât rata deceselor.
Marea Britanie ar urma astfel să depășească lejer Franța în următoarele decenii, în pofida unui teritoriu de două ori și jumătate mai mic (246.690 km2 comparativ cu 640.679 km2). Acest lucru explică parțial de ce imigrația și creșterea demografică sunt un subiect extrem de sensibil pentru britanici, unii dintre ei spunând că insula este 'prea mică' pentru a găzdui întreaga lume.
Aproape la fel în prezent cu cea a Marii Britanii (64,3 milioane de locuitori), populația Franței nu va ajunge la 72 de milioane de persoane decât în 2050, a indicat în septembrie Institutul Național de Studii Demografice (INED)
Un raport al Comisiei Europene anunța în luna mai că Marea Britanie va ajunge cea mai populată țară din Europa în 2060, depășind Germania, aflată în prezent pe primul loc, cu 81,3 milioane de locuitori, dar afectată de rata scăzută a natalității.
Conform acestui raport privind îmbătrânirea populației în Europa, publicat o dată la trei ani, populația Marii Britanii va ajunge la 80,1 milioane de locuitori în 2060, în timp ce Germania va avea atunci o populație cu zece milioane de persoane mai puțin decât în prezent.
21.12.2025
08:21
83
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
291
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
381
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
511
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
748
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
563
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
657
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
650
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
766
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
634
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
790
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
685
Horoscopul zilei 20.12.2025
21.12.2025
06:29
262
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
346
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
506
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
733
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
556
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
649
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
644
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
761
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
629
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
786
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
682
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
847
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
812
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1080
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
858
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
875
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
785
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
897
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1251
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
929
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
731
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
815
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
1005
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
924
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
850
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














