Streleț despre acuzațiile de corupție la adresa sa: „FALS. În cazul meu NU va funcționa”
1233
Premierul Valeriu Streleț a remarcat faptul că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului pentru presupuse acte de corupție ale sale a fost înregistrată în momentul în care dânsul nu se afla în R. Moldova și că toate acuzațiile aduse „sunt false”.
„Cei care au lansat o aventură probează un scenariu care a mai funcționat anterior. În cazul meu, pot să-i asigur că nu va funcționa, din motive că această supoziție legată de corupție, de compania pe care am fondat-o este totalmente falsă. (…) Voi proba literă cu literă, cifră cu cifră, că toate aceste acuzații sunt totalmente false și absurde. Ca de obicei, atacă în absență”, a declarat astăzi premierul Valeriu Streleț într-o conferință de presă.
Acesta și-a exprimat disponibilitatea să-i invite pe Veaceslav Ioniță, Igor Dodon „și alte persoane interesate” la sediul companiei sale ca să le pună la dispoziție toate dosarele legate de activitatea acesteia, precum și raportul de audit efectuat de o companie internațională. „Tot ce înseamnă o activitate legală”, a adăugat Streleț.
„Faptul că această companie pe care am fondat-o și am crescut-o a făcut livrări, împreună cu alte zeci de companii, acestui producător agricol mare, „Caravita”, nu este o crimă. Și faptul că „Caravita” nu a plătit aceste livrări, este o problemă pentru compania mea. Deciziile le-a luat managementul companiei, procesul nu va fi unul simplu, înțeleg, și să insinuezi în acest temei anumite acuzații depășește limita fanteziei politice din R. Moldova”, a spus Valeriu Streleț.
Premierul nu a vrut să comenteze moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului și a spus că o va face după ședința de mâine a Consiliului Alianței de la guvernare, când va înțelege „ce au în minte, cum văd procesele, propunerile de reformă pe care le-am făcut” partenerii de alianță.
„Sper să ne putem mișca înainte să asigurăm stabilitatea politică atât de necesară R. Moldova”, a conchis premierul Valeriu Streleț.
Menționăm că socialiștii și comuniștii au înregistrat, ieri, în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Streleț. Iar liderul democraților, Marian Lupu, a anunțat că partidul nu a luat încă o decizie dacă o va susține sau nu.
19.12.2025
19:18
1024
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1244
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1807
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1477
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1403
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1566
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1382
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1330
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2292
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1461
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
21.12.2025
22:20
400
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
492
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
623
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
623
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
654
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
798
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
778
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
713
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
799
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
884
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1236
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
837
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
1009
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
884
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1132
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
1008
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
1000
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
983
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1063
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
968
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1238
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1199
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1022
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1069
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1062
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














