Știrea din „New York Times” care a umplut de MÂNDRIE toți românii
1018
auto-sound.ro „Automobilul cel mai atrăgător anul acesta în Europa nu este BMW, „Mercedes Benz” sau „Bentley”. Este brandul ieftin al „Renault”, „Dacia”, născut în România”, potrivit jurnaliștilor de la „New York Times”.
Vânzările de autoturisme „Dacia” în Uniunea Europeană au crescut cu 31,1%, până la 24 600 de unităţi, în luna noiembrie.
În primele 11 luni, vânzările „Dacia” au depășit 260 000 de unități, înregistrând o creștere de 21,1%, ceea ce o clasează pe primul loc în Europa.
„Dacia” poate fi considerată îngrozitoare de către o persoană care conduce „Mercedes” sau BMW, dar este o mașină de nădejde pentru cei care vor să se deplaseze între punctul A și punctul B: „este o tehnologie simplă, de încredere și, pe deasupra, ai și o garanție de trei ani". „Este tot ceea ceea ce-ți trebuie", explică Jens Schattner, analist Macquarie, Frankfurt, scrie „New York Times”.
Succesul „Dacia” reflectă tendințele din domeniu: în timp ce extremele merg bine, autovehiculele din categoria de mijloc stagnează, mai scrie sursa citată.
Arnaud Deboeuf, responsabilul pentru Programul Entry al grupului „Renault” (programul în cadrul căruia sunt dezvoltate autovehiculele „Dacia”), recunoaște că este vorba despre avantajul oferit de criză, dar spune că a mai apărut un element care a contribuit la succesul „Dacia”: „A avut loc o schimbare de atitudine în rândul consumatorilor europeni; acum, oamenii nu mai vor să cheltuiască mult pe o mașină", a explicat Arnaud Deboeuf, citat de NYT.
La rândul său, Carlos da Silva, analist la IHS Automotive, explică succesul „Dacia” prin apariția unei noi categorii de consumatori în vestul Europei, cea a persoanelor care înainte cumpărau un automobil vechi de cinci ani, dar acum preferă, cu aceiași bani, să achiziționeze un autovehicul nou.
Pericolul este ca „Dacia” să canibalizeze celelalte produse mai ieftine ale „Renault”, completează Carlos da Silva, citat de „The New York Times”.
28.01.2026
11:09
192
Alexandru Petrescu, președinte ASF: Evoluțiile din 2025 sugerează că piețele financiare non-bancare au reușit să se decupleze parțial de instabilitatea fiscal-macroeconomică
27.01.2026
20:25
682
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
15:57
655
Chișinău lansează grup de lucru agroalimentar pentru integrarea pe Piața Unică europeană
27.01.2026
15:18
694
SUA ajută Calea Ferată din Moldova să deschidă un nou centru de monitorizare video pentru securitatea infrastructurii feroviare
27.01.2026
13:20
658
Autoritățile activează protocoalele de criză și intervin pe drumurile naționale pentru combaterea poleiului și siguranța traficului
27.01.2026
13:07
813
Guvernul mută programul la ora 09:00 și mobilizează armata, IGSU și drumarii pentru trafic, polei și energie, în condiții meteo extreme
27.01.2026
09:17
641
Ministerul Energiei dă undă verde a trei proiecte inovatoare în Sandbox-ul energetic, pentru modernizarea sistemului și integrarea energiei verzi
26.01.2026
17:45
851
Cristina Pereteatcu promovează la ECOSOC 2026 digitalizarea ca pilon al modernizării și securității energetice a Republicii Moldova
26.01.2026
17:40
755
Până la 100 000 EUR pentru capital circulant prin IFAD VIII pentru producătorii agricoli din Moldova
26.01.2026
15:21
831
Vicepremierul Osmochescu și ambasadoarea Austriei discută intensificarea cooperării economice moldo-austriece
28.01.2026
09:39
379
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
28.01.2026
09:24
446
Ministrul Sănătăţii, în legătură permanentă cu Grecia după accidentul din Timiş soldat cu 7 morţi, anunţă că cei trei răniţi sunt stabili şi monitorizaţi atent
28.01.2026
08:59
377
Atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri în Harkov și raiduri mortale la Odesa: opt morți, sute de mii de ucraineni fără curent electric
28.01.2026
08:01
406
Horoscopul zilei 28.01.2026
27.01.2026
23:55
628
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
27.01.2026
23:03
583
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanţe Greciei după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri PAOK
27.01.2026
21:00
661
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
27.01.2026
20:42
884
Orologiul apocalipsei, reglat la doar 85 de secunde de miezul nopţii: experţii avertizează asupra riscului de război nuclear, crizei climatice şi „Armageddonului informaţiei”
27.01.2026
20:25
656
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
20:13
658
Mitsotakis, mesaj după tragedia din Timiș: Atena colaborează strâns cu autoritățile române după moartea fanilor PAOK
27.01.2026
20:08
568
Omagiu la Lyon pentru suporterii greci ai lui PAOK morţi în accidentul din Timiş
27.01.2026
19:51
698
Maia Sandu, la Strasbourg: democrația din Republica Moldova și integrarea europeană, în prim-planul discuțiilor cu liderii Consiliului Europei
27.01.2026
19:08
676
Preşedintele PAOK, mesaj de doliu după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri greci: „Aceşti copii sunt copiii noştri”
27.01.2026
18:54
955
De ce trebuie să dezactivezi URGENT WiFi-ul telefonului când ieși din casă
27.01.2026
18:33
742
Germania pune la bătaie un milion de euro pentru prinderea sabotorilor care au lăsat Berlinul în beznă
27.01.2026
18:17
660
Portavionul Charles de Gaulle, trimis de Franţa în Arctica la exerciţiul militar Orion 26, pe fondul tensiunilor din Atlanticul de Nord
27.01.2026
17:06
1765
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
27.01.2026
16:51
676
China își întărește axa strategică cu Rusia pe fondul negocierilor de pace și al presiunilor Occidentului
27.01.2026
15:57
642
Chișinău lansează grup de lucru agroalimentar pentru integrarea pe Piața Unică europeană
27.01.2026
15:29
623
Escroc din Chișinău, condamnat la 12 ani de închisoare pentru șapte fraude de peste 5 milioane de lei
27.01.2026
15:18
676
SUA ajută Calea Ferată din Moldova să deschidă un nou centru de monitorizare video pentru securitatea infrastructurii feroviare
27.01.2026
15:00
676
Dan Perciun marchează Săptămâna Memoriei Victimelor Holocaustului la Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova
27.01.2026
14:24
856
Ex-deputat din Parlamentul Republicii Moldova, condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și trafic de influență, plasat în arest preventiv până la decizia definitivă
27.01.2026
14:22
734
Gherasimov inspectează trupele ruse din estul Ucrainei și revendică noi câștiguri teritoriale înaintea discuțiilor de la Abu Dhabi
27.01.2026
13:37
709
Maia Sandu avertizează la Consiliul Europei asupra celor două războaie care amenință democrațiile europene: agresiunea Rusiei și războiul hibrid al dezinformării
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
Ministrul Sănătăţii, în legătură permanentă cu Grecia după accidentul din Timiş soldat cu 7 morţi, anunţă că cei trei răniţi sunt stabili şi monitorizaţi atent
Atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri în Harkov și raiduri mortale la Odesa: opt morți, sute de mii de ucraineni fără curent electric
Horoscopul zilei 28.01.2026
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.82
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














