Statul pentru care caii sălbatici au devenit o problemă: Oficialii vor să ucidă animalele
2697
Shutterstock Oficialii australieni au de gând să ucidă sau să mută peste 10.000 de cai sălbatici, eforturile făcând parte dintr-un nou plan de a limita specia. Însă, oamenii de știință au criticat propunerea.
Există peste 25.000 de cai sălbatici în Australia, iar cei mai mulți trăiesc în regiunea alpină, situată la intersecția celor trei state: Victoria, New South Wales (NSW) și teritoriul capitalei australiene.
Mediul alpin al Australiei acoperă doar 1% din continent și găzduiește numeroase specii endemic și amenințate care nu se mai regăsesc nicăieri în lume, a explicat David Watson, ecologist la Universitatea Charles Sturt din Australia. Caii, care sunt o specie invazivă în Australia, s-au reprodus rapid și au cauzat pagube vaste în ecosistemul din regiune.
O zonă deosebit de amenințată este Parcul Național Kosciuszko din NSW, care găzduiește peste 14.000 de cai sălbatici. Un nou plan al autorităților are ca obiectiv reducerea numărului de cai sălbatici la 3.000. Acea populație ar fi apoi limitată la 32% din suprafața parcului.
Cu toate acestea, într-o scrisoare deschisă publicată la 29 octombrie, aproape 70 de oameni de știință au argumentat că planul nu va proteja parcul cum trebuie. Cercetătorii spun că oficialii ignore dovezile științifice.
Oficialii trebuie „să asculte de știință, cele mai recente dovezi și recomandări despre cum poate fi protejat parcul de caii sălbatici”, a declarat John Shine, președinte al Academiei de Știință Australiene. „A face altceva ar reprezenta o ignorare a ecosistemelor și speciilor australiene native amenințate”, a adăugat Shine.
În scrisoare, oamenii de știință au îndemnat oficialii să reducă numărul cailor „cu mult sub” cifra propusă de 3.000 de exemplare și să protejeze întregul parc de animale, nu doar două treimi din acesta.
„Aceste zone sunt pur și simplu prea fragile pentru erbivore mari”, a explicat Don Driscoll, ecologist la Universitatea Deakin din Australia.
Cele două alte state alpine au avut o abordare mult mai strictă asupra cailor sălbatici. Teritoriul capitalei australiene are o strategie de zero-toleranță față de caii sălbatici și „înlătura” orice exemplare care ajunge pe teritoriul său. La 1 noiembrie, statul Victoria a elaborat propriul plan de management, care are ca scop „înlăturarea” completă a tuturor cailor sălbatici din habitatele alpine vulnerabile ale statului.
Metoda preferată este mutarea cailor sălbatici pe teritorii private. Însă, acest proces necesită mult timp și resurse, astfel că doar 1.000 de cai sălbatici din NSW au fost mutați cu succes din 2002. Dacă acel plan eșuează, oficialii ucid caii pe cale aeriană.
Cercetătorii au mai spus că, potrivit unui studiu recent, 71% dintre australieni sunt de acord că este acceptabil ca animalele să fie ucise pentru a proteja alte specii amenințate, potrivit Live Science.
Problema cailor din Australia este similară cu cea a cailor Mustang din parcurile naționale ale SUA. Legislația americană actuală interzice uciderea cailor Mustang, iar conservaționiștii trebuie să se bazeze pe sterilizarea și mutarea animalelor.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















