Statul din UE care testează săptămâna de lucru de patru zile
1082
În căutarea unui echilibru între nevoia de mână de lucru şi competitivitate, Germania se gândeşte să introducă şi ea săptămâna de lucru de patru zile, o idee care a fost deja studiată în alte ţări europene şi testată de unele companii, transmite AFP.
Subiectul apare însă pe agenda primei economii europene tocmai într-un moment în care se prefigurează spectrul unei recesiuni, ceea ce face patronatul nervos. Alţii văd însă în această criză ocazia unor transformări radicale.
Pentru Maximilian Hermann, weekendul începe vinerea când îşi pune casca pentru a face un tur cu motocicleta prin Alpii bavarezi. La fel ca şi colegii săi, acest manager de proiect în vârstă de 29 de ani a făcut trecerea la săptămâna de lucru de patru zile la începutul anului. Angajatorul său, firma KlimaShop, care se ocupă cu instalarea de pompe de căldura şi sisteme de aer condiţionat la Augsburg, sudul Germaniei, este una din companiile care la începutul anului a decis să treacă la săptămâna de lucru de patru zile şi un total de 38 de ore lucrate, în loc de 40 de ore împărţite de-a lungul a cinci zile. Altfel spus, fiecare din cei 30 de angajaţi ai firmei KlimaShop lucrează în fiecare zi cu o oră şi jumătate mai mult dar au o zi liberă suplimentară în fiecare săptămână, cu acelaşi salariu.
În cursul negocierilor salariale anuale pentru lucrătorii din industria siderurgică, care vor începe la mijlocul lunii noiembrie, puternicul sindicat IG Metall intenţionează să solicite introducerea săptămânii de lucru de patru zile, via o reducere a programului de lucru săptămânal, de la 35 până la 32 de ore, la acelaşi salariu.
Firma de consultanţă în management Intraprenoer va pilota primul mare test vizând săptămâna de lucru de patru zile în Germania, împreună cu organizaţia 4 Day Week Global, care a realizat deja studii similare în alte ţări dezvoltate, în special în Marea Britanie, transmite Agerpres.
Începând din 2024, până la 50 de companii de diferite mărimi şi sectoare ar urma să testeze, timp de şase luni, o reducerea programului de lucru la acelaşi salariu, obiectivul fiind evitarea unei scăderi a productivităţii. Intraprenoer, care a introdus vinerea liberă pentru angajaţii săi încă din 2016, spune că în prezent există 33 de companii care sunt interesate să participe la acest experiment.
Însă exist deja mai multe companii din prima economie europeană care au făcut deja acest pas. Wolfgang Schmidt, fondatorul unei companii care produce maşini unelte la Hamburg, nordul Germaniei, spune că a introdus săptămâna de lucru de 38 de ore încă de la finele lui 2022, pentru a permite celor aproximativ 30 de angajaţi ai săi care fac naveta zilnic să „facă economii de combustibil şi bani".
În oraşul Wedel, din apropiere de Hamburg, administraţia locală a introdus săptămâna de lucru de patru zile pentru a atrage personal „mai competent şi motivat".
Pe lângă un mai bun echilibru între viaţa profesională şi cea privată, precum şi o productivitate crescută, trecerea la săptămâna de lucru de patru zile ar reduce „unul din cele mai ridicate procente de salariaţi care lucrează în regim part-time din Europa", susţine Sophie Jaenicke, responsabilă pentru programul de lucru în conducerea sindicatului IG Metall.
Potrivit unui studiu realizat de fundaţia Hans-Boeckler, 81% dintre germani susţin trecerea la săptămâna de lucru de patru zile.
În timp ce în Belgia angajaţii au dreptul de a cere introducerea săptămânii de lucru de patru zile, încă de la finele lui 2022, în Germania legea permite angajaţilor şi angajatorilor să cadă singuri de acord cu privire la programul de lucru, care poate ajunge până la maxim 48 de ore pe săptămână.
Însă entuziasmul unora pentru săptămâna de lucru de patru zile este calmat de numeroşi patroni şi economişti, printer care şi Holger Schaefer, care estimează că o reducere a timpului de lucru de ordinul a 20% „ar avea rezultate economice dezastruoase".
Chiar dacă „limitarea activităţilor neproductive şi condensarea muncii" este încă fezabilă în activităţile de la birou, în sectorul industrial „toate posibilităţile de a creşte productivitatea sau eficacitate au fost deja epuizate", susţine Holger Schaefer, expert la institutul economic IW de la Koln. Potrivit acestuia, odată cu agravarea penuriei de mână de lucru, care are legătură cu pensionare generaţiei baby-boomers, reducerea programului de lucru ar antrena „în mod inevitabil o diminuare a cantităţii de bunuri şi servicii produse".
Săptămâna de lucru de patru zile este „un vis nerealist" spune şi directorul institutului IW, Michael Hüther, potrivit căruia soluţia ar fi majorarea programului de lucru şi nu scurtarea sa.
16.06.2026
00:12
309
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
439
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
469
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
476
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
521
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
497
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
535
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
515
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
564
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
563
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
16.06.2026
00:12
284
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
423
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
454
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
456
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
508
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
482
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
519
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
501
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
550
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
545
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
539
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
552
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
568
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
567
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
871
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
886
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1073
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1456
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2823
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1632
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2181
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2036
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2126
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2590
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2278
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2055
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














