Statul ar putea să cumpere în AVANS producția agricolă de la fermierii care nu au unde să o vândă. Apostolova: „Guvernul să înființeze o întreprindere de stat, care va fi responsabilă de achiziția producției de la fermierii noștri”
1292
Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” a elaborat un proiect de lege, potrivit căruia statul va fi obligat să cumpere în avans producția agricolă de la fermieri. Documentul a fost înregistrat astăzi la Parlament.
Deputatul Reghina Apostolova a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că necesitatea elaborării unui asemenea proiect vine în contextul în care mai mulți agricultori din R. Moldova, în special cei cu afaceri mici, continuă să se confrunte cu probleme mari, în special ce ține de lipsa piețelor de desfacere.
„Recent, pe internet, au apărut fotografii cu grămezi de mere care putrezesc pe marginea drumului. Agricultorii se plâng în continuare că nu au unde să le vândă și că sunt nevoiți să arunce roadele muncii lor, dacă nu reușesc să se descurce pe cont propriu. Producătorii de mere nu sunt singurii care se confruntă cu astfel de probleme. Fermierii care reușesc să găsească unde să-și vândă marfa se confruntă cu o altă problemă – prețul de achiziție este mic, încât nu le pot permite să-și acopere nici mica parte a investițiilor efectuate. Nici condițiile impuse de fabricile de conserve nu vin în susținerea fermierilor, ci dimpotrivă, e greu să le faci față” a declarat Reghina Apostolova.
În acest sens, parlamentarii Partidului „ȘOR” consideră că este necesar ca statul să intervină urgent și să-i susțină pe producătorii agricoli autohtoni nu doar prin subvenții, ci și prin instituirea unui mecanism de achiziție centralizată, inclusiv în avans, a producției agricole.
„Cerem Guvernului să elaboreze un program național care să prevadă înființarea, până în data de 1 martie 2022, a unei întreprinderi de stat, care va fi responsabilă de achiziția producției de la fermierii noștri. Totodată, insistăm ca în fiecare raion să fie deschisă câte cel puțin o întreprindere de prelucrare a producției agricole, ceea ce va permite crearea a mii de locuri de muncă. Vrem ca fiecare producător agricol din republică să aibădreptul de a vinde producția agricolă, inclusiv în avans, la prețuri de piață, în condiții transparente și echitabile și să nu mai fie nevoiți să ia credite bancare, să-și gajeze bunurile etc”, a adăugat deputata.
Producția agricolă urmează să fie cumpărată din sursele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, bugetului de stat, surselor din activitatea economică proprie și alte surse legale. „Insistăm și facem apel la majoritatea parlamentară a PAS ca să facă tot posibilul ca acest proiect de lege să treacă rapid de toate procedurile legislative și să fie supus cât mai curând votului în Parlament. Atragem atenția asupra faptului că, de la începutului actualului mandat al Parlamentului, niciun proiect al opoziției, care le aduc beneficii oamenilor, nu a fost aprobat, ceea ce nu este corect”, a conchis Reghina Apostolova.
14.05.2026
07:06
161
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
372
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
507
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
522
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
816
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
863
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
596
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
518
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
505
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
550
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
704
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
681
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
14.05.2026
07:06
0
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
348
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
484
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
507
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
761
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
808
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
578
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
503
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
493
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
530
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
668
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
649
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
470
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
545
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
501
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
519
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1295
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
842
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
635
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
536
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
599
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
532
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
493
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
559
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
559
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














