STATISTICĂ // Vezi unde au loc cele mai multe incendii
2738
În anul 2014, în R. Moldova au avut loc circa două mii de incendii. Cele mai multe dintre acestea – peste 75 la sută, au avut loc în sectorul locativ, iar 25 la sută – în sectorul agroindustrial.
În urma calculelor efectuate, 19% din incendii au drept cauză incendierea intenţionată, 16% s-au produs din cauza sobelor defecte, iar 14% din incendii izbucnesc în urma imprudenţei în timpul fumatului.
Pe parcursul anului trecut, din incendii au fost salvate 976 de persoane.
Potrivit datelor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în 2014 au avut loc 112 situaţii excepţionale cu caracter natural, iar 215 situaţii au fost cu caracter tehnogen.
De asemenea, pentru a ajunge în timp util la incendii ori alte tragedii, în localităţile rurale au fost deschise 20 de posturi de salvatori şi pompieri, dintre care opt au fost inaugurate în anul 2014.
Anul curent se planifică deschiderea altor zece posturi.
Cele mai bune posturi rurale în anul trecut au fost în localităţile Puhoi, raionul Ialoveni, Mândreşti, raionul Teleneşti şi Drăguşeni, Sângerei.
10.05.2016
08:31
02.05.2016
12:30
17.04.2016
11:01
09.04.2016
14:20
29.02.2016
12:15
04.01.2016
08:41
17.10.2015
11:31
30.09.2015
13:34
30.09.2015
13:18
18.08.2015
17:46
13.08.2015
07:32
30.07.2015
09:34
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















