SRL „Moldovatransgaz” NU este de acord cu sancțiunea aplicată de ANRE, pentru că nu s-a separat de „Moldovagaz” și anunță că o va contesta
1359
SRL „Moldovatransgaz” nu este de acord cu amenda în sumă de 33 996 456 de lei, aplicată astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru nerespectarea obligațiilor legale aferente asigurării independenței sale în raport cu întreprinderea de gaze naturale integrată pe verticală S.A. „Moldovagaz”, controlată de rușii de la „Gazprom”.
„SRL „Moldovatransgaz” își exprimă dezacordul cu hotărârea respectivă, motiv pentru care va întreprinde măsurile ce se impun pentru contestarea acesteia, în modul și în termenul stabilit de legislația în vigoare”, arată compania într-un scurt mesaj.
ANRE și-a motivat decizia prin faptul că cererea privind asigurarea separării și independenței operatorului sistemului de transport al gazelor naturale este prevăzută atât de prevederile Legii cu privire la gazele naturale, cât și de Pachetul Energetic III, iar nerespectarea acestora atrage după sine aplicarea sancțiunii financiare stipulate în art. 113 alin. (3) lit. b) al Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















