Stiri

Soluțiile partidului ex-premierului Ion Chicu pentru o administrare fiscală mai bună și o creștere economică semnificativă – REDUCEREA IMPOZITELOR și crearea Ministerului Economiei și Finanțelor

Actualitate 04.05.2021 10:25 Vizualizări1424
Soluțiile partidului ex-premierului Ion Chicu pentru o administrare fiscală mai bună și o creștere economică semnificativă – REDUCEREA IMPOZITELOR și crearea Ministerului Economiei și Finanțelor

Diminuarea în continuare a poverii fiscale, prin reducerea cotelor și a numărului impozitelor și taxelor, concomitent cu creșterea disciplinei fiscale, este obiectivul anunțat de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) în programul său de activitate.

Liderul PDCM, fostul premier Ion Chicu, care a publicat pe pagina sa de Facebook prioritățile partidului în domeniul dezvoltării economiei și consolidării finanțelor publice, a menționat că reducerea fenomenului economiei tenebre și eliminarea discriminării fiscale a agenților economici onești sunt cruciale pentru asigurarea unei creșteri economice semnificative.

Potrivit fostului premier, facilitățile fiscale urmează a fi aplicate preponderent pentru susținerea dezvoltării businessului mic, a ramurilor economice inovative, cum sunt tehnologiile informaționale și economia verde, pentru susținerea creării locurilor noi de muncă, dar și pentru programe destinate tinerilor și concetățenilor reveniți de peste hotare.

Printre măsurile propuse de către PDCM se numără subvenționarea impozitului pe venit al persoanelor fizice, achitat de către angajații până la vârsta de 25 de ani; subvenționarea impozitului pe venit al persoanelor juridice în cuantumul impozitului pe venitul persoanelor fizice achitat de angajații săi femei și tineri cu vârsta până la 25 de ani etc.

De asemenea, președintele PDCM este de părerea că mecanismul de subvenționare de la buget a unor plăți fiscale - taxe și impozite aferente salariului, acordate unor categorii de agenții economici în perioada pandemiei, urmează a fi extins și implementat chiar și după finalizarea acestei crize.

„Pandemia și măsurile sanitare restrictive au afectat activitatea economică a unor sectoare întregi ale economiei naționale. Posibilitățile Guvernului de susținere a acestor sectoare sunt limitate de resursele financiare insuficiente pe care le poate direcționa în aceste scopuri. Suportul pe care trebuie să-l primească acești agenți economici trebuie să fie oferit prin prisma menținerii locurilor de muncă și remunerării adecvate a angajaților”, a punctat Chicu.

Totodată, Ion Chicu menționează că una din deficiențele majore ale politicilor statului în domeniul economic a fost corelarea slabă dintre obiectivele dezvoltării economice și cele bugetar-fiscale.În opinia sa, structurile statului responsabile de aceste domenii au urmărit deseori interese instituționale înguste, iar pentru revederea acestor abordări, politicile economice și bugetar-fiscale ale statului trebuie să fie sincronizate, prin atribuirea acestor competențe unei singure autorități publice centrale – Ministerului Economiei și Finanțelor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.97 1 USD 17.23 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri