Stiri

Șoferul care a accidentat mortal două tinerie în Chișinău a ajuns pe banca acuzațiilor

Social 15.12.2015 11:35 Vizualizări1112
Șoferul care a accidentat mortal două tinerie în Chișinău a ajuns pe banca acuzațiilor

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală în care, acum câteva săptămâni, un șofer a accidentat mortal două tinere în sectorul Botanica al capitalei.

Deplasându-se la volanul unui automobil de model „Mercedes Benz C220”, pe bd. Decebal, inculpatul a depăşit limitele vitezei regulamentare şi a efectuat manevre interzise de depăşire a altor autovehicule, tamponând mortal două tinere care traversau strada. Impactul a fost atât de violent, încât una dintre victime a decedat pe loc, iar cealaltă a decedat peste câteva ore la Institutul Mamei şi Copilului.

Pentru că acest conducător auto este ruda unui fost şef de la Poliţia Rutieră din municipiul Chişinău, procurorii au retras cauza penală din gestiunea poliţiei, pentru a asigura obiectivitatea investigaţiilor.

Potrivit procurorilor, în momentul impactului, inculpatul conducea cu o viteză de 119 km/h. De asemenea, procurorii au mai stabilit că, în decursul ultimilor ani, acesta a comis un şir de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere prevăzute de Codul Contravenţional, inclusiv depăşirea vitezei de circulaţie stabilită de Regulamentul Circulaţiei Rutiere, accident rutier etc., fiind sancţionat contravenţional pentru încălcările admise în domeniul circulaţiei rutiere, acumulând 26 de puncte de penalizare.

Tânărul, în vârstă de 26 de ani, se află în arest preventiv, iar fiind audiat de procurori şi-a recunoscut vina.

Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă până la zece ani de închisoare.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4646 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri