Stiri
publika.md
După ce au cerut, ieri, demisia ministrului Educației Maia Sandu, grupul socialiștilor din Parlament și-au adus astăzi susținători în fața Palatului Republicii – circa 20 de tineri din „Garda Nouă”.
Aceștia și-au manifestat nemulțumirea față de reformele pe care Ministerul Educației le-a demarat în domeniu, precum și față de rezultatele de la bacalaureat anunțate, scandând: „Maia Sandu, demisia!”, „Nu terorizării copiilor!” și „Vinovații trebuie pedepsiți!”.
„Bacul nu este un examen, ci o problemă. Metodele dure nu au dat rezultate”, ne-a declarat un participant la acțiune. Tinerii și-au manifestat protestul și față de condițiile în care s-au desfășurat examenele de BAC. „Unii dintre noi nu am fost lăsați să ieșim afară, iar camerele video ne-au stresat”, susține alt participant.
Protestatarii au întrebat public miniștrii dacă aceștia sunt gata să susțină testele de la bacalaureat împreună cu ei în sesiunea suplimentară „în aceleași condiții severe”.
Amintim că 42% din absolvenții liceelor nu au susținut bacalaureatul și urmează să recupereze fie în sesiunea suplimentară din perioada 8 - 15 iulie curent, fie la anul.
Și deputații comuniști din Parlament au calificat situația de după bacalaureat ca fiind „dezastruoasă” și au solicitat audierea ministrului Maia Sandu în Parlament.
Silvia Sandu
Socialiștii și-au adus susținători în fața Palatului Republicii
Social
28.06.2013
13:46
809

Stiri relevante
17.07.2025
20:33
559
Vreme umedă și scăderi de temperatură în Republica Moldova pe 18 iulie 2025
17.07.2025
19:13
518
Lotul național de box cucerește patru medalii la Campionatul European pentru juniori din Serbia
17.07.2025
17:12
583
Angajații „Fulger” își îmbunătățesc abilitățile de intervenție cu vehicule de tip D în cadrul unui proiect european
17.07.2025
16:59
600
Atenție, cod galben de ploi puternice între 17-18 iulie 2025
17.07.2025
13:31
543
Profesorii de educație fizică pregătiți pentru sportul adaptat, sprijinind incluziunea elevilor cu nevoi speciale
17.07.2025
10:48
436
Mulțumiri călduroase Suediei pentru sprijinul oferit Poliției Naționale din Moldova
16.07.2025
20:22
850
Schimbări bruște de temperatură în Moldova, 17 iulie 2025
16.07.2025
18:05
538
Cod Galben - Caniculă pe 16 iulie 2025
16.07.2025
14:25
561
Ministerul Educației extinde Rețeaua Școlilor Model la 90 de instituții în toată țara
16.07.2025
12:50
555
Saltea de antrenament modernă pentru viitoarele campioane de lupte de la Liceul Sportiv din Chișinău datorită Moldindconbank

Top stiri
18.07.2025
09:11
36
Israel intensifică demolările clădirilor civile din Gaza după retragerea din armistițiu cu Hamas
18.07.2025
08:30
274
Horoscopul zilei 18.07.2025
18.07.2025
07:46
328
Ucraina deschide frontul pentru testarea armamentelor străine în conflictul cu Rusia
18.07.2025
06:01
400
Industria apărării din Europa la răscruce: companii civile fac pasul spre armament în contextul investițiilor masive în securitate
17.07.2025
23:23
519
Atac devastator asupra Bisericii Sfintei Familii din Gaza: trei morți și numeroși răniți într-un incident controversat
17.07.2025
22:03
649
Vicepreședintele PAS: Ceban nu este pro-european, ci reprezentantul intereselor Kremlinului în Chișinău
17.07.2025
20:33
550
Vreme umedă și scăderi de temperatură în Republica Moldova pe 18 iulie 2025
17.07.2025
19:13
514
Lotul național de box cucerește patru medalii la Campionatul European pentru juniori din Serbia
17.07.2025
19:08
867
Chișinăul respinge dezinformările Moscovei: Zaharova continuă să răspândească minciuni despre Moldova
17.07.2025
18:04
544
Vasile Șarban evaluează progresul proiectului AGGRI în raionul Ștefan Vodă
17.07.2025
18:04
488
Șase noi servicii digitale oferite de ANSA pentru agricultură și cetățeni prin platforme online
17.07.2025
17:12
579
Angajații „Fulger” își îmbunătățesc abilitățile de intervenție cu vehicule de tip D în cadrul unui proiect european
17.07.2025
16:59
597
Atenție, cod galben de ploi puternice între 17-18 iulie 2025
17.07.2025
16:21
575
Raid aerian controversat: Atacul asupra bisericii catolice din Gaza, unde fostul papă Francisc suna zilnic, stârnește reacții internaționale
17.07.2025
14:54
604
Doina Gherman, despre guvernarea PAS și provocările integrării în UE la „Dialog Deschis”
17.07.2025
14:49
624
Iulia Svîrîdenko devine prim-ministru al Ucrainei și promite un audit complet al cheltuielilor publice
17.07.2025
14:27
773
Decizia de interzicere a intrării primarului Chișinăului în România: legături controversate cu Rusia, explică ministrul Ţoiu
17.07.2025
14:01
737
Podul Ismail din Chișinău: tensiuni între PAS și Primărie pe tema reparațiilor urgente
17.07.2025
13:44
721
Apel din mediul academic: unitatea proeuropenilor și unioniștilor, imperativă la parlamentarele din 28 septembrie pentru viitorul european al Moldovei
17.07.2025
13:31
540
Profesorii de educație fizică pregătiți pentru sportul adaptat, sprijinind incluziunea elevilor cu nevoi speciale
17.07.2025
13:13
491
Proiecte rurale transformate prin LEADER și AIPA: investiții majore în infrastructură și educație
17.07.2025
12:54
527
Trei tineri din Sîngerei, condamnați pentru trafic de droguri evaluat la 500.000 de lei pe piața neagră
17.07.2025
12:26
948
Moscova revine cu amenințări nucleare împotriva Occidentului, invocând riposte la sprijinul occidental pentru Ucraina
17.07.2025
12:02
597
SUA își reafirmă angajamentul față de parcursul european al Republicii Moldova în cadrul unei întâlniri la nivel înalt
17.07.2025
11:42
516
Noua propunere de buget UE provoacă nemulțumiri în rândul fermierilor și controversă în Parlamentul European

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri