Stiri
SMURD trece Prutul și ajunge în R. Moldova!
Important
08.08.2013
11:38
1596
1596
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) trece Prutul. Proiectul transfrontalier România – R. Moldova – Ucraina privind asistenţa medicală de urgenţă de tip SMURD va fi lansat astăzi la Iaşi, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Grigore Sturdza” (ISU).
Potrivit infoprut.ro, în cadrul proiectului va fi achiziţionat un elicopter dotat cu echipamente necesare asistenţei medicale de urgenţă care va opera pe ambele părţi ale frontierei dintre România şi R. Moldova.
Totodată, instituţiile specializate din țară vor fi dotate cu echipamente specifice ajutorului medical de urgenţă pentru reanimare şi descarcerare.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale susține că proiectul urmează să fie implementat până în martie 2015.
Proiectul transfrontalier SMURD a fost iniţiat în septembrie 2010.
Galina Munteanu
Potrivit infoprut.ro, în cadrul proiectului va fi achiziţionat un elicopter dotat cu echipamente necesare asistenţei medicale de urgenţă care va opera pe ambele părţi ale frontierei dintre România şi R. Moldova.
Totodată, instituţiile specializate din țară vor fi dotate cu echipamente specifice ajutorului medical de urgenţă pentru reanimare şi descarcerare.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale susține că proiectul urmează să fie implementat până în martie 2015.
Proiectul transfrontalier SMURD a fost iniţiat în septembrie 2010.
Galina Munteanu
Stiri relevante
16.02.2018
09:01
3629
Moldovenii de la Purcari strâng bani buni la Bursa de Valori din România
14.02.2018
16:12
3259
Operațiune de salvare DRAMATICĂ pe Marea Neagră: Un vas ce naviga sub pavilionul R. Moldova, salvat
01.12.2017
08:29
6833
Decizie ISTORICĂ luată de Uniunea Europeană ce vizează și R. Moldova. Un român, negociator-șef
12.11.2017
11:01
2873
Ambasadorul Rusiei la București PROPUNE un referendum ca în Crimeea pentru unirea României cu R. Moldova
01.02.2017
10:00
3170
Freedom House: Democraţia e în PICAJ în Europa. Unde se regăsește R. Moldova
15.11.2016
08:01
4329
HARTĂ // România, prinsă tot mai strâns în cleştele Rusiei: Moldova şi Bulgaria şi-au ales preşedinţi pro-Kremlin, care se alătură liderilor din Ungaria, Serbia, Cehia şi Slovacia
26.10.2016
10:01
2943
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
03.10.2016
10:00
2616
TOP-ul celor mai paşnice state: Pe ce loc se află R. Moldova
13.06.2015
12:00
3472
Născut în Italia pentru a promova R. Moldova
05.05.2014
12:30
1992
APĂRAREA R. Moldova - motiv de CEARTĂ. DEZVĂLUIRILE lui Băsescu despre eventualele PROVOCĂRI
11.09.2013
08:27
2846
VEZI când și cum va reveni TVR 1 în R. Moldova
08.09.2013
16:21
2580
UE şi SUA avertizează Rusia să nu exercite presiuni asupra R. Moldova și Ucrainei
16.02.2018
09:01
14.02.2018
16:12
01.12.2017
08:29
12.11.2017
11:01
01.02.2017
10:00
15.11.2016
08:01
26.10.2016
10:01
03.10.2016
10:00
13.06.2015
12:00
05.05.2014
12:30
11.09.2013
08:27
08.09.2013
16:21
Top stiri
25.09.2026
16:46
187
Atacurile cu drone asupra Kievului au ucis cinci persoane și au incendiat o clădire de birouri
25.09.2026
16:34
234
Valurile de căldură au provocat pierderi de 113 miliarde de euro în Europa. Italia, Germania și Franța, cele mai afectate
25.09.2026
16:19
283
Echipa IGSU a câștigat proba de minifotbal la Spartachiada MAI 2026
25.09.2026
16:15
251
Dorian Istratii a reprezentat Republica Moldova la conferința interparlamentară privind guvernanța în UE
25.09.2026
16:11
244
Exerciții ample de protecție civilă la Căușeni: salvări, incendii și intervenții după un cutremur simulat
25.09.2026
15:16
304
Clădirile publice din Moldova vor fi reabilitate energetic cu un împrumut de 50 de milioane de dolari de la Banca Mondială
25.09.2026
14:44
288
Vasile Tofan și Rob Jetten au discutat la New York despre parcursul european și cooperarea economică dintre Republica Moldova și Țările de Jos
25.09.2026
14:24
312
Fragmentele unei drone au fost depistate în apropiere de Briceni. Poliția: Nu există pericol pentru cetățeni
25.09.2026
13:46
357
Zelenski: Trump ar fi aprobat licențele pentru producția rachetelor Patriot în Ucraina
25.09.2026
13:15
499
Horoscopul zilei 25.09.2026
25.09.2026
13:00
406
Ucraina a atacat Rusia cu 592 de drone. Au fost lovite rafinării și obiective industriale
25.09.2026
12:27
370
FOTO // Nhood, companie internațională de real estate, va pune la punct conceptul centrului comercial din Satul German
25.09.2026
11:59
366
Doi șoferi, documentați la vamă pentru transportarea unor mărfuri nedeclarate, inclusiv medicamente veterinare
25.09.2026
11:16
510
Directorul Anthropic a lipsit de la cina oferită de Trump lui Xi Jinping la Casa Albă
25.09.2026
10:53
468
Chinezoaica cu cele mai lungi gene din lume și-a doborât propriul record. Medicii nu găsesc o explicație
25.09.2026
10:27
503
Mihai Popșoi și Badr Abdelatty au discutat la New York despre extinderea cooperării moldo-egiptene
25.09.2026
10:20
443
Resturi ale unei drone inscripționate „Geran-4”, găsite la 1 700 de metri de frontiera Republicii Moldova
25.09.2026
10:12
500
Moldova și Comisia Europeană stabilesc prioritățile pentru reformele și investițiile din Planul de Creștere
25.09.2026
10:06
446
Corina Călugăru: Diplomația creativă poate conecta Republica Moldova cu lumea prin cultură și turism
25.09.2026
09:59
489
ChatGPT a ajutat familia unei fetițe să descopere o boală genetică rară
25.09.2026
09:41
492
13 dispozitive stomatologice nedeclarate, depistate în bagajul unei pasagere la Aeroportul Chișinău
25.09.2026
09:38
434
Resturile unei drone Geran-4, găsite în raionul Briceni, la 1 700 de metri de frontieră – FOTO
25.09.2026
09:36
471
Ungaria va cere SUA prelungirea derogării pentru importurile de petrol și gaze din Rusia
25.09.2026
09:34
403
Copiii cu deficiențe de auz i-au învățat pe deputați limbajul semnelor, la Parlament
25.09.2026
09:25
550
Atacuri ucrainene cu drone în Rusia: un mort și cel puțin 13 răniți
25.09.2026
16:46
25.09.2026
16:34
25.09.2026
16:19
25.09.2026
16:15
25.09.2026
16:11
25.09.2026
15:16
25.09.2026
14:44
25.09.2026
14:24
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















