Singurul miliardar al României nu are calculator: Refuz să am!
1345
capital.ro
Cel mai bogat român, Ion Țiriac, a fost întrebat în redacţia Digi FM dacă este prezent pe reţele de socializare.
„Încă o dată: eu ştiu la telefon două butoane, ăla verde şi ăla rosu şi refuz să am computer, refuz să fac altceva, pentru că nu este generaţia mea. Îi las pe alţii să facă ce trebuie, eu mă mulţumesc cu ce am”, a răspuns Ion Țiriac.
În cel mai recent clasament al Capital, Ion Țiriac se află în continuare pe primul loc. Averea i-a crescut cu 8,3% în ultimul an. Are 1,6-1,65 de miliarde de euro, faţă de 1,5 miliarde de euro cât deţinea anul trecut.
Potrivit celei de-a XV-a ediţii a Top 300 Capital, averea totală a celor mai bogaţi 300 de români a crescut cu 4,2%, ajungând la 21,69 miliarde de euro.
O creştere de 20% a fost înregistrată la pragul minim al averii pentru ocuparea unui loc în clasament. Dacă în ediţia precedentă acest nivel se situa la 16-18 milioane de euro, acum a urcat la 20-21 milioane de euro.
Creşterea economică de 3,7%, înregistrată anul trecut de România, se reflectă şi în averile milionarilor, din primii zece clasaţi doar unul a înregistrat o scădere. Celui mai bogat român, Ion Țiriac, i-a crescut averea cu 8,3%, în timp ce averea fraţiilor Pavăl a cunoscut un avans de 6,8%.
Primele 10 poziţii din „Top 300 Cei mai Bogaţi Români”, ediţia 2016
1. Ion Țiriac: 1,6-1,65 miliarde de euro (În 2015, averea celui mai bogat român a fost de 1,5 miliarde de euro).
2. Dragoş şi Adrian Pavăl: 920-950 milioane de euro (Anul trecut, fraţii Pavăl au avut o avere de 850-900 milioane de euro).
3. Ioan Niculae: 600-700 milioane de euro (În ediţia anterioară, omul de afaceri ocupa acelaşi loc cu o avere cuprinsă între 750-800 milioane de euro).
4. Zoltan Teszari: 500-520 milioane de euro (În 2015, patronul RCS&RDS avea o avere de 480-500 milioane de euro).
5. Iulian Dascălu: 450-460 milioane de euro (Anul trecut, proprietarul Iulius Group se afla pe acelaşi loc, cu o avere de 430-450 mil. euro).
6. Gruia Stoica şi Vasile Didilă: 380-400 milioane de euro (În ediţia precedentă, cei doi antreprenori au fost prezenţi separat în clasament, averea cumulată fiind de 365-400 mil. euro).
7. Marius şi Emil Cristescu: 350-360 milioane de euro (Cei doi fraţi aveau în 2015 o avere de 330-350 milioane de euro).
8. Gabriel Popoviciu: 340-360 milioane de euro (În 2015, omul de afaceri se afla tot pe locul 8, cu o avere de 330-350 milioane de euro).
9. George Becali: 280-300 milioane de euro (În ediţia din 2014, Becali avea o avere de 270-300 milioane de euro şi se afla pe locul 10)
10. Radu Dimofte: 280 – 300 milioane de euro (În ediţia precedentă, omul de afaceri ocupa locul 11, cu o avere de 270-290 milioane euro)
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație


















