Semnal PUTERNIC din SUA pentru R. Moldova. Anthony Blinken: „Vom rămâne alături de R. Moldova și vom oferi suport pentru reformele prioritare”
1979
Procesele democratice din R. Moldova și realizarea reformelor necesare pentru apropierea ireversibilă a republicii noastre de Uniunea Europeană vor fi susținute în continuare de Statele Unite ale Americii, a declarat secretarul de stat american, Anthony Blinken, în cadrul întrevederii de la Washington cu prim-ministra Natalia Gavrilița.
Premierul moldovean a adus în discuție provocările de natură economică, socială și de securitate cărora le face față R. Moldova și a enumerat prioritățile actuale majore, în special susținerea oamenilor cu venituri mici și asigurarea securității energetice. Natalia Gavrilița a mai vorbit despre acțiunile întreprinse pentru implementarea reformelor în justiție, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor statului, dar și despre asistența necesară în implementarea reformelor în domeniile strategice.
Potrivit prim-ministrei, asigurarea bunăstării cetățenilor și susținerea păturilor vulnerabile este, în prezent, o prioritate pentru Executiv, autoritățile fiind concentrate, totodată, pe gestionarea crizei energetice, asigurarea securității alimentare și reorientarea comerțului.
„Muncim pentru a continua procesul de modernizare a țării și pentru a implementa agenda europeană a R. Moldova, urmare a deciziei de acordare țării noastre a statutului de candidat de aderare la UE. Acum, avem o responsabilitate și mai mare față de cetățenii noștri care aspiră să facă parte dintr-un spațiu al păcii, stabilității și al familiei statelor UE”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Anthony Blinken a menționat că transformările inițiate de Executiv sunt privite cu mult optimism de către SUA, care vor rămâne alături de republica noastră și va oferi suport pentru reformele prioritare. „Vedem un Guvern cu o agendă puternică de consolidare a democrației, combatere a corupției, și asigurare a securității energetice - toate domenii pe care Statele Unite le susține plenar”, a menționat Anthony Blinken.
Oficialul american a remarcat suportul pe care l-au demonstrat oamenii și familiile din R. Moldova pentru refugiații din Ucraina și s-a expus asupra necesității de a susține autoritățile de la Chișinău în gestionarea crizei umanitare și alimentare.
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
31.08.2026
22:53
31.08.2026
22:44
31.08.2026
21:52
31.08.2026
21:05
31.08.2026
20:51
31.08.2026
20:47
31.08.2026
20:45
31.08.2026
20:40
31.08.2026
18:39
31.08.2026
17:35
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















