Scandalul de DOPAJ cu implicarea rusoaicei Kamila Valieva ia amploare. Încă două substanţe au fost găsite în proba din decembrie. Ar fi băut din acelaşi pahar cu bunicul său
3274
Cresc suspiciunile în cazul patinatoarei ruse Kamila Valieva care a fost testată pozitiv cu o substanță interzisă, după un test efectuat în decembrie. Alte două substanțe au fost găsite în proba dată atunci de campioana de 15 ani. Deși acestea nu sunt interzise, ele par să aibă ca scop creșterea rezistenței, reducerea oboselii și o eficiență mai mare în utilizarea oxigenului.
Substanțele sunt destinate tot pentru tratarea problemelor cu inima.
Conform documentelor prezentate în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), procurate de New York Times, laboratorul din Stockholm care a făcut analiza probei biologice a Kamilei Valieva ar fi găsit, de asemenea, urmele altor două medicamente pentru inimă, hipoxen şi L-Carnitin, care însă nu figurează pe lista substanţelor interzise.
Presa rusă a susţinut că Valieva ar fi băut din acelaşi pahar cu bunicul său, care ia trimetazidină pentru o problemă cardiacă, în timp ce mama sportivei a afirmat într-un mesaj video că fiica este însoţită zilnic la antrenamente de bunicul său şi că fiica sa ia hipoxen din cauza aritmiilor cardiace, a adăugat New York Times, citat de Digi24.ro. Apărarea patinatoarei ruse Kamila Valieva a evocat o posibilă contaminare accidentală a tinerei vedete.
Valieva, noua "minune" a patinajului artistic rus, în vârstă de 15 ani, a fost testată pozitiv la trimetazidină, un medicament utilizat pentru a trata anginele pectorale şi interzis de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) din 2014, deoarece ar favoriza circulaţia sângelui.
Argumentul "produs contaminat", adică ingerarea accidentală a unei substanţe dopante, fără vina sportivului, este de două ori important: poate face posibilă obţinerea unei ridicări a suspendării provizorii, dar şi reducerea sancţiunii la o simplă "mustrare fără suspendare", atunci când cauza este tranşată pe fond.
Imediat după notificarea testului său pozitiv, pe 8 februarie, Valieva a fost suspendată provizoriu de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA), înainte de a obţine ridicarea suspendării, a doua zi după ce a făcut recurs.
După audierea diferitelor părţi, printre care şi Valieva, timp de şase ore, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis, fără a se pronunţa asupra fondului cauzei, că decizia RUSADA de ridicare a suspendării este justificată şi că patinatoarea rusă, campioană europeană în 2022, poate continua Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a câştigat aurul olimpic pe echipe.
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















