SCANDALUL avioanelor Boeing ia amploare. „Nu mi-aş ÎMBARCA familia într-unul”. Ce au ASCUNS până acum
1676
Un număr de mesaje făcute publice de Boeing ridică întrebări legate de siguranţa aparatelor de zbor Boeing 737 MAX, după ce chiar angajaţii companiei au fost de părere că avionul a fost „proiectat de clovni”, relatează BBC.
Compania a descris schimburile de mesaje drept „complet inacceptabile” şi că le-a făcut publice ca parte a angajamentului său pentru transparenţă.
Autorităţile pentru siguranţa aviaţiei au interzis zborurile modelului 737 MAX în martie 2019, după două prăbuşiri în Indonezia şi Etiopia, care au ucis aproape 350 de persoane.
Administraţia Federală a Aviaţiei şi Congresul SUA au primit versiuni ale mesajelor, luna trecută.
Un angajat a scris într-un schimb de mesaj în aprilie 2017: „Acest avion este proiectat de clovni care, la rândul lor, sunt supravegheţi de maimuţe”.
Un alt mesaj datând din noiembrie 2015 pare să arate modul în care compania a făcut lobby faţă de apelurile autorităţilor de reglementare a aviaţiei pentru un anumit aspect al instruirii în simulatoare. "Vom face presiuni în acest sens şi probabil vom avea nevoie de sprijin la cele mai înalte niveluri când va veni timpul pentru negocierea finală", se arată în mesaj, potrivit Mediafax.
Angajat al Boeing: Nu mi-aş îmbarca familia într-un avion MAX
În februarie 2018, un lucrător din Boeing a întrebat un coleg: „V-aţi îmbarca familia într-un avion MAX antrenat în simulatoar? Eu nu aş face asta”.
„Nu”, a venit răspunsul.
Preşedintele comisiei parlamentare de transporturi, Peter DeFazio - care a investigat cazul 737 Max - a declarat că mesajele „arată un efort coordonat, care datează din primele zile ale programului 737 Max, pentru a ascunde informaţii critice, faţă de autorităţile de reglementare şi public”.
The Federal Aviation Administration (FAA) a spus: „Eventualele deficienţe de siguranţă identificate în documente au fost soluţionate”. Dar regulatorul a adăugat: „Tonul şi conţinutul unora dintre mesajele conţinute în documente sunt dezamăgitoare”.
Boeing a adăugat că unele dintre mesaje „ridică întrebări” cu privire la interacţiunile companiei cu FAA în jurul discuţiilor despre simulator.
213
Directorii marilor companii tech dau vina pe inteligența artificială pentru valul de concedieri masive
29.03.2026
21:01
464
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
670
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
646
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
641
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
717
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
735
Horoscopul zilei 29.03.2026
866
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
885
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
826
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
190
Directorii marilor companii tech dau vina pe inteligența artificială pentru valul de concedieri masive
29.03.2026
21:01
453
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
661
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
636
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
628
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
707
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
725
Horoscopul zilei 29.03.2026
856
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
873
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
816
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
962
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
832
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
933
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
973
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
864
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
916
Horoscopul zilei 28.03.2026
1033
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1134
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
983
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1090
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
1070
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1101
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
1055
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
996
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1102
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














