Stiri

Scandal la ședința CMC! Socialiștii au blocat tribuna

Social 21.12.2015 12:18 Vizualizări1870
Scandal la ședința CMC! Socialiștii au blocat tribuna captura video

Ședința Consiliului Municipal Chișinău din această dimineață a fost întreruptă după ce fracțiunea Partidului Socialiștilor a blocat tribuna. Consilierii s-au arătat deranjați de faptul că șeful Direcției construcții capitale, Roman Sofroni, trebuie să prezinte un proiect de decizie, dar nu ar avea acest drept pentru că „se află ilegal în funcție”.

Socialistul Ion Ceban a precizat că există o hotărâre a Curții Supreme de Justiție prin care fostul șef al Direcției construcții capitale a fost repus în funcție, respectiv Sofroni trebuie să elibereze fotoliul, cu atât mai mult că a fost numit în funcție prin dispoziția primarului general Dorin Chirtoacă, fără organizarea unui concurs.

Socialiștii au declarat că Roman Sofroni a ajuns într-o funcție publică datorită relațiilor de rudenie pe care le are cu membrii Partidului Liberal, fiind „ginerele lui Gheorghe Brega și fratele Mihaelei Iacob”.

Pe de altă parte, șefa Direcției juridice, Diana Gurschi, a explicat că Roman Sofroni ocupă funcția legal și are tot dreptul să prezinte proiectul de hotărâre de la tribuna ședinței CMC.

După ce și-au luat o pauză, consilierii au decis să pună la vot proiectul de decizie, fără a fi prezentat de raportorul Roman Sofroni.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4645 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri