„Satul european” a ajuns în 18 localități din raionul Criuleni. Guvernul a alocat 134 de MILIOANE de lei pentru implementarea proiectelor de infrastructură
1482
Mai multe primării din raionul Criuleni au câștigat proiecte în valoare de 134 de milioane de lei în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European”. Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere cu locuitorii și primarul satului Jevreni, una dintre cele 18 localități din regiune, care vor beneficia de asistență financiară în cadrul Programului „Satul European”.
Primarul Igor Rotaru a comunicat că proiectul de dezvoltare locală din Jevreni prevede construcția unui apeduct magistral, având un cost total de 9,8 milioane de lei. Astfel, toate cele 467 de gospodării din localitate vor avea acces la rețeaua de apă potabilă.
„În perioada 2022-2023, Guvernul va finanța 492 de proiecte de dezvoltare locală, cu o valoare totală de peste două miliarde de lei. Aceste investiții vor contribui la dezvoltarea durabilă a localităților, asigurarea cetățenilor cu servicii publice de calitate și infrastructură socială modernă. Fiecare gospodărie din republica noastră trebuie să resimtă beneficiile acestui program ambițios”, a declarat Natalia Gavrilița.
Locuitorii din Jevreni au menționat că-și doresc mai multe proiecte investiționale, inclusiv în dezvoltarea domeniilor de educație și servicii medicale. De asemenea, oamenii s-au interesat despre măsurile pe care le va întreprinde Executivul pentru susținerea populației din zonele rurale ale republicii în perioada rece a anului. Natalia Gavrilița a menționat că Guvernul va prezenta în această săptămână un Plan de acțiuni privind asigurarea populației cu lemne de foc pentru sezonul rece.
Documentul Unic de Program pentru anii 2022–2024, aprobat de Executiv, include 18 proiecte de dezvoltare locală în raionul Criuleni, în valoare totală de 134 de milioane de lei. Pentru implementarea acestora, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională vor fi alocate 85 de milioane de lei.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















