FOTO // VIDEO // Armate BIZARE. Cine erau FEMEILE din Batalionul Morţii

Armata Fantomă

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Statelor Unite cuprindea o divizie specială poreclită „armata fantomă”. Întreaga existenţă a membrilor acestor trupe speciale a fost secretă până în anul 1996.

Soldaţii din această unitate erau, de fapt, artişti vizuali, designeri de modă, actori şi ingineri de sunet. Misiunea lor era aceea de a utiliza efecte speciale pentru a induce în eroare forţele germane.

Armata Fantomă utiliza tancuri gonflabile, efecte pirotehnice, efecte de sunet şi diverse costume pentru a atrage trupele inamice în capcane.

Trupele speciale din această divize au luat parte la circa 20 de misiuni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Gaesatae, armata celţilor care lupta în pielea goală

Membrii Gaesatae erau mercenari angajaţi de celţi pentru a participa la războaiele lor împotriva armatelor romane.

Istoricii îi descriu ca fiind bărbaţi tineri care mergeau la luptă dezbrăcaţi, înarmaţi doar cu suliţe, pe motiv că hainele i-ar fi încetinit.

Batalionul Feminin al Morţii

În perioada apogeului Primului Război Mondial, ruşii le-au permis voluntarelor, precum Maria Bochkareva, să pună bazele primului batalion cuprins în totalitate din femei.

Bochkareva, lidera acestei unităţi, şi-a trecut recrutele printr-un regim de instructaj mai dur chiar şi decât cel al standardelor Rusiei ţariste. În timpul catastrofalei ofensivei Kerenski, unitatea ei a fost singura care a continuat lupta de la Smorgon, reuşind în cele din urmă să captureze trei tranşee germane. Spre final, bărbaţi din alte batalioane au ajuns să se despartă de camarazii lor şi să o urmeze pe Bochkareva în luptă.

Batalionul feminin al Morţii a avut atât de mult succes încât a supravieţuit până în anul 1917, când a fost dizolvat după ce bărbaţii din diverse regimente s-au plâns de comportamentul femeilor soldat, cel mai probabil pentru că nu le permiteau să se retragă din luptă.

Amazoanele din Dahomey

Armata femeilor războinice din vestul Africii a terorizat această regiune a continentului negru timp de mai bine de 150 de ani, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Regatul Dahomey a fost întemeiat în secolul al XVII-lea în zona în care astăzi se găseşte statul Benin, mărginit la vest de Togo şi la est de Nigeria.

Femeile războinice cunoscute astăzi drept „amazoanele din Dahomey” se trag dintr-un grup ce avea ca ocupaţie de bază vânătoarea de elefanţi: gbeto. Acesta a fost fondat în timpul domniei regelui Wegbaja, în primul secol de existenţă al regatului Dahomey.

Potrivit descopera.ro, în secolul al XVIII-lea, aceste femei începuseră să joace rolul de gărzi ale palatului regal, având totodată misiunea de aplicare a edictelor emise de rege, însă nu beneficiau de un antrenament special. În Dahomey, niciun bărbat (cu excepţia eunucilor) nu avea voie să pătrundă în palatul regal după asfinţit, prezenţa acestora în clădirea regală fiind redusă chiar şi în timpul zilei. Eunucii şi femeile jucau rolul de paznici ai palatului.

Amazoanele din Dahomey erau antrenate de mici cu un singur scop: să devină luptătoare de elită. Încă din primii ani de viaţă, acestea erau antrenate să mânuiască arme, să fie puternice, rapide şi să reziste la durere. Printre metodele folosite pentru călirea trupului se numărau săriturile peste ziduri din ramuri de acacia acoperite cu spini sau expediţiile de durată lungă prin junglă, fără niciun fel de provizii.

Conform relatărilor exploratorilor europeni, armata feminină organiza simulări ale bătăliilor în cadrul ceremoniilor regale, iar talentul femeilor în luptă îl depăşea pe cel al bărbaţilor din armata dahomiană. De asemenea, copilele crescute pentru a deveni soldaţi erau supuse unui antrenament intens de desensibilizare încă de mici.

Armata Giganţilor

Regele Friedrich Wilhelm I al Prusiei obişnuia să „colecţioneze” soldaţi foarte înalţi. Orice bărbat cu o înălţime mai mare de 1,8 m era considerat recrutul perfect.

Regimentul de infanterie nr. 6 din care făceau parte aceşti soldaţi neobişnuit de înalţi a fost fondat în anul 1675 şi desfiinţat în 1806, după înfrângerea prusacă împotriva lui Napoleon.

Ordinul cavalerilor leproşi ai Sf. Lazăr

Lepra îi speria pe oameni în secolul XII, iar bolnavii erau izgoniţi din societate. Ordinul Sf. Lazăr reprezenta iniţial un spital pentru leproşi aflat în Ierusalim dedicat îngrijirii cavalerilor care sufereau de această boală.

Atunci când hoardele otomane au ajuns la „uşa” Ierusalimului, cavalerii leproşi s-a înarmat şi au pornit la luptă. Ei nu au avut campanii încununate de foarte mult succes, dar nu mai puteau simţi durerea din cauza bolii şi erau, de fapt, arme biologice.