Șapte invenții făcute din greșeală: Au revoluționat viața omenirii!

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, a spus că, atunci când o ușă se închide, o alta se deschide. Altfel spus, chiar și un eșec sau o fundătură poate duce la ceva măreț. Povestea celor șapte invenții și-au luat prin surprindere creatorii.

Șapte invenții memorabile descoperite din greșeală

Penicilina

Primul antibiotic din lume, care a prevenit milioane de decese cauzate de infecții și boli, a fost un produs secundar accidental al unui spațiu de lucru dezordonat.

Alexander Fleming, un bacteriolog din Londra, s-a întors dintr-o vacanță în 1928 și a descoperit că pe una dintre vasele Petri din laboratorul său crescuse mucegai – rezultatul unei contaminări neintenționate. La o inspecție mai atentă, el a văzut că zona din jurul mucegaiului era lipsită de bacterii. Fleming a numit acest suc de mucegai care ucide bacteriile penicilină, după specia de ciupercă Penicillium notatum, și a publicat o lucrare despre descoperirea sa în 1929. Cu toate acestea, el nu era sigur că avea vreo utilitate practică, deoarece era dificil de purificat și stabilizat, potrivit history.com.

Un deceniu mai târziu, chimiștii de la Universitatea Oxford au citit lucrarea lui Fleming și au preluat proiectul de a transforma penicilina într-un medicament viabil. Aceasta a fost testată pentru prima dată pe un pacient în 1940, iar utilizarea pe scară largă a început în 1942. Astăzi, penicilina este cel mai frecvent utilizat antibiotic din lume.

Detectoare de fum

Detectoarele de fum sunt atât de obișnuite în locuințe și întreprinderi încât sunt ușor de trecut cu vederea. Dar invenția lor a salvat milioane de vieți, iar existența unui detector de fum funcțional în casă reduce cu mai mult de jumătate riscul de a muri într-un incendiu. Pentru asta, îi puteți mulțumi fizicianului elvețian Walter Jaeger. În anii 1930, Jaeger încerca să inventeze un senzor care să detecteze gazul toxic. În schimb, dispozitivul său a înregistrat fumul de țigară – o descoperire care a dus la inventarea detectorului de fum modern.

Începând cu anii 1950, detectoarele de fum au fost instalate în spațiile industriale, dar costul lor ridicat a interzis utilizarea pe scară largă în locuințe. Progresele tehnologice au redus foarte mult costul în anii 1970, iar în 1977 au fost vândute peste 12 milioane de detectoare de fum. În prezent, nouă din 10 locuințe au detectoare de fum.

Velcro

Inginerul elvețian George De Mestral nu și-a propus să inventeze un dispozitiv de fixare care, într-o zi, va fi omniprezent pe navele spațiale. Dar, în 1941, când s-a întors de la o plimbare cu câinele său, a observat că amândoi erau acoperiți de mici țepi ai plantei cocklebur. La o inspecție mai atentă, De Mestral a văzut că bavurile aveau forma unor cârlige minuscule, care se agățau de buclele hainelor sale și de blana câinelui său.

Fascinat, a început să încerce să creeze propria țesătură cu cârlige și bucle, un efort care avea să-i ia în cele din urmă mai mult de 10 ani. În 1955, a brevetat Velcro – un nume care combină cuvintele franceze velours și crochet, care înseamnă catifea și cârlig. În ciuda denumirii, creația lui De Mestral a fost realizată din nailon. A durat ceva timp până când lumea modei s-a prins, dar NASA a fost unul dintre primii care a adoptat Velcro, folosind Velcro pe costumele și navetele spațiale. De fapt, au adoptat-o cu atâta aviditate încât mulți oameni cred că Velcro este o invenție NASA.

Astăzi, Velcro este utilizat pe scară largă în proiectarea de îmbrăcăminte, dispozitive de îngrijire a sănătății, mașini și avioane. Și, după zeci de ani de cercetare, oamenii de știință și-au dat seama, în sfârșit, cum să facă Velcro mai silențios în 2021.

Dinamita

Mulți inventatori au fost încântați de descoperirile lor accidentale, dar nu toți. Calea improbabilă care a dus la dinamită l-a îngrozit pe unul dintre creatorii săi, care nu a intenționat niciodată ca ingredientul său exploziv să fie folosit.

Nitroglicerina a fost inventată de chimistul italian în 1847 Ascanio Sobrero, care a combinat glicerolul cu acizii azotic și sulfuric pentru a produce un compus exploziv. Acesta era mult mai puternic decât praful de pușcă și mai volatil. Sobrero s-a opus utilizării sale, dar colegul său de laborator Alfred Nobel a văzut potențialul de a crea explozibili și arme profitabile. În 1867, Nobel a creat dinamita, care stabiliza nitroglicerina prin adăugarea de praf de siliciu – nu înainte de a-și arunca în aer fabricile de două ori în acest proces.

Nobel este cel mai bine amintit acum pentru premiul omonim pe care l-a înființat, care recunoaște contribuțiile umanitare, dar averea care a alimentat fundația premiului său a provenit din vânzarea armei sale de război brevetate.

Descoperirea lui Sobrero a dus la crearea lui Nobel, lucru pe care acesta nu l-a intenționat niciodată – și pe care l-a regretat profund. Despre invenția sa, Sobrero a spus: „Când mă gândesc la toate victimele ucise în timpul exploziilor de nitroglicerină și la ravagiile teribile care au fost provocate și care, după toate probabilitățile, vor continua să apară și în viitor, aproape că mi-e rușine să recunosc că sunt descoperitorul ei”.

Warfarină pentru subțierea sângelui

Istoria inovațiilor farmacologice este presărată cu descoperiri accidentale, precum Viagra (destinată hipertensiunii arteriale) și Valium (o încercare eșuată de a crea coloranți pentru țesături). Dar warfarina, un anticoagulant obișnuit, a fost descoperită nu într-un laborator, ci pe un câmp, unde animalele mureau din cauza unei boli misterioase.

În anii 1920, vitele și oile care pășteau fânul mucegăit de trifoi dulce au început să sufere de hemoragii interne. De asemenea, multe animale care înainte erau sănătoase sângerau până la moarte după proceduri veterinare simple. Un medic veterinar canadian, Frank Schofield, a stabilit că fânul mucegăit conținea un anticoagulant care împiedica coagularea sângelui lor. În 1940, oamenii de știință de la Universitatea din Wisconsin, conduși de biochimistul Karl Link, au izolat compusul anticoagulant din fânul mucegăit. Un derivat deosebit de puternic al compusului a fost brevetat sub numele de warfarină, numit după Wisconsin Alumni Research Foundation (WARF), care a finanțat dezvoltarea acestuia.

Dar înainte de a fi folosită pentru tratarea atacurilor de cord, a accidentelor vasculare cerebrale și a cheagurilor de sânge, warfarina a fost folosită ca… otravă pentru șobolani. În 1948, a fost aprobată pentru utilizare ca rodenticid. Abia la mijlocul anilor 1950 warfarina a intrat în uz clinic. Printre primii săi pacienți s-a numărat președintele Dwight D. Eisenhower, al cărui atac de cord din 1955 a fost tratat cu warfarină.

Chibriturile

Potrivit lui Charles Darwin, focul a fost cea mai importantă realizare umană după limbaj. Și de când am învățat să facem focul, oamenii au încercat să afle cum să își îmbunătățească procesele. Înainte de inventarea chibritului cu fricțiune, focul se făcea în mod obișnuit cu cremene și oțel sau cu un burghiu de foc, ambele metode putând fi laborioase.

Primele chibrituri se bazau pe substanțe chimice, cum ar fi „chibritul Prometheus”, inventat în 1829, care conținea o fiolă de sticlă cu acid sulfuric învelită în hârtie; chibritul era aprins prin zdrobirea fiolei de sticlă. Darwin însuși era un fan al acestora și îi distra pe alții mușcând din chibrituri pentru a le aprinde. Cu toate acestea, așa cum ne-am putea imagina, un chibrit pe care oamenii sunt tentați să îl aprindă cu gura are unele dezavantaje de siguranță.

Cam în aceeași perioadă, farmacistul britanic John Walker făcea experimente cu substanțe chimice când a zgâriat din greșeală un băț acoperit pe vatra sa. Bețișorul a luat foc, ceea ce i-a dat o idee lui Walker. În 1827, el a început să vândă „Congreve” la farmacia sa, numite astfel în onoarea inventatorului unui tip de rachetă. Congrevele lui Walker erau bețe de carton acoperite cu un amestec de clorat de potasiu și sulfură de antimoniu, care se aprindeau atunci când erau lovite de o bucată de hârtie abrazivă.

Deși invenția lui Walker a fost imediat populară, acesta a ales să nu o breveteze. Ca urmare, alții i-au copiat proiectul și au început să vândă propriile versiuni, ascunzându-i rolul de inventator. Abia la mult timp după moartea sa, în 1859, a fost recunoscut ca fiind creatorul primului chibrit cu fricțiune.

Coca-Cola

Una dintre cele mai populare băuturi răcoritoare din lume are și una dintre cele mai neobișnuite istorii. În 1866, un farmacist american pe nume John Pemberton încerca să creeze un analgezic. Pemberton fusese grav rănit în Războiul Civil și dezvoltase o dependență de morfină pe care spera să o limiteze prin inventarea unei alternative eficiente, fără opiacee.

Primul său produs, pe care l-a numit Pemberton’s French Wine Coca, conținea câteva ingrediente pe care nu le veți găsi în rețeta de astăzi. Vinul de coca, care combină alcoolul cu frunze din planta de coca care conține cocaină, și nucile kola, care conțin cofeină stimulatoare.

„Vinul său franțuzesc” a fost popular, dar când mișcarea de temperanță a luat amploare în statul său natal, Georgia, în 1886, a trebuit să dezvolte o alternativă fără alcool. A înlocuit vinul cu sirop de zahăr și, în timp ce se chinuia cu formula, a amestecat din greșeală preparatul cu apă carbogazoasă. După ce a gustat-o, a decis să comercializeze băutura ca băutură la fântână în loc de medicament, numind-o „Coca-Cola”, după ingredientele sale originale.

Din păcate, starea de sănătate a lui Pemberton s-a înrăutățit, la fel ca și dependența sa de morfină, și a murit în sărăcie la doar doi ani după invenția sa. Până atunci, el și-a vândut acțiunile partenerului său de afaceri Asa Griggs Candler, care a transformat Coca-Cola într-una dintre cele mai de succes companii din țară.

Sursa: evz.ro