„Săptămâni dificile” din cauza riscurilor asociate aprovizionării cu gaze naturale a regiunii transnistrene, iar Chișinăul caută soluții. Radu Marian: „Asta NU înseamnă că noi trebuie să le plătim tarifele... Să vedem cine va plăti pentru gaze”
1854
Guvernarea de la Chișinău este determinată să aprovizioneze cu gaze naturale malul stâng al Nistrului, dacă Ucraina va stopa, de la 1 ianuarie 2025, tranzitul de gaze rusești pe teritoriul său. Totuși, cetățenii din Transnistria, la fel ca și cei de pe malul drept al Nistrului, vor trebui să plătească pentru aceste gaze, a declarat astăzi președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, în cadrul audierilor publice privind situația tarifelor la resursele energetice, în special la gazele naturale.
„Este adevărat că tarifele din R. Moldova depind de cotațiile internaționale, fiind o republică care nu produce resurse energetice. Ceea ce putem influența direct, ca instituții de stat, este modul în care sprijinim populația prin compensații. Totuși, înțelegem de ce mulți oameni sunt nemulțumiți sau nedumeriți. Considerăm că s-au comis anumite erori în procesul de achiziționare a gazelor naturale, cum ar fi: comunicarea interinstituțională defectuoasă, micro-managementul unor instituții, lipsa planificării achizițiilor pe termen lung etc.”, a declarat Radu Marian.
CITIȚI și De ce gazele necesare pentru perioada rece a anului nu au fost procurate din vară, când costau mai puțin? Explicațiile șefului de la „Moldovagaz”: „Am economisit 2,9 milioane de euro pentru consumatori”
Potrivit parlamentarului, avem în față „săptămâni dificile” din cauza riscurilor asociate aprovizionării cu gaze naturale a regiunii transnistrene.
„Malul drept nu are probleme de aprovizionare, dar trebuie să identificăm soluții pentru malul stâng al Nistrului. Prioritatea principală în sectorul energetic, în acest moment, este evitarea unei crize în regiunea transnistreană. O asemenea situație nu convine nimănui. Asta nu înseamnă că noi trebuie să le plătim lor tarifele. Nimeni nu spune asta, dar trebuie să găsim soluții pentru ca ei să primească aceste gaze. Să vedem cum vor plăti pentru ele. În urma acestor audieri, am solicitat instituțiilor și entităților implicate să realizeze mai multe acțiuni urgente în următoarele 60 de zile”, a punctat Radu Marian.
Cerințele formulate de președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian
- „Moldovagaz”, „Termoelectrica” și CET Nord:
- Prezentarea unui plan pentru diversificarea produselor din portofoliul de gaze naturale și a unui program de achiziții pentru o perioadă de aproximativ 12 luni.
- Realizarea achizițiilor în mod gradual, prin împărțirea acestora în contracte cu formule de preț diferite, furnizori diferiți, perioade diferite și produse diverse (de exemplu, livrări anuale, trimestriale și lunare), pentru a reduce riscurile de pe piață. Începând din mai 2024, suntem parte a pieței libere de gaze naturale, astfel că trebuie să adoptăm practicile utilizate de decenii în întreaga Europă.
Ministerul Energiei:
- Organizarea unui grup de lucru cu actorii din piața energetică pentru a facilita tranziția accelerată la piața liberă. Minimizarea intervenției directe și a micro-managementului din partea Ministerului în achizițiile zilnice de resurse energetice.
- Demnitarii și funcționarii publici nu pot înlocui traderii profesioniști sau platformele disponibile pe piețele internaționale pentru estimări și achiziții.
- Depunerea de eforturi suplimentare la nivel politic pentru identificarea furnizorilor strategici de resurse energetice la prețuri rezonabile.
- Stabilirea, împreună cu APP, a unor indicatori de performanță anuală pentru companiile energetice, cum ar fi: profitabilitatea, numărul de clienți atrași, cantitatea de resurse energetice contractate, nivelul diversificării surselor de gaze etc.
„Energocom”:
- Elaborarea unui plan pentru creșterea numărului de clienți, inclusiv pe piețele regionale. „Energocom” ar trebui să devină mai activ pe piața regională de comerț, iar unul dintre obiectivele principale ar trebui să fie creșterea profitului, contribuind astfel la bugetul de stat.
- Prezentarea unui plan pentru intrarea pe piața de gaze cu amănuntul în R. Moldova, inclusiv pentru gospodării și IMM-uri. „Energocom” trebuie să devină un concurent pe piață, contribuind astfel la tarife mai competitive pentru consumatori.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică:
- Elaborarea și implementarea unui plan de comunicare privind importanța și beneficiile tranziției către piața liberă. Experiența din Europa demonstrează că piața liberă este cea mai eficientă metodă pentru a asigura tarife rezonabile pe termen lung. ANRE trebuie să explice clar aceste beneficii publicului.
- Introducerea unor instrumente mai complexe pentru verificarea solicitărilor de ajustare a tarifelor venite de la furnizori, inclusiv o analiză detaliată a costurilor operaționale.
De partea cealaltă, expertul în energetică și membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”, Sergiu Tofilat, a menționat că discuțiile de astăzi de la Parlament nu s-ar fi soldat cu niciun rezultat.
„Spre regret, azi au fost niște discuții sterile fără nici un rezultat, mai mult de ochii lumii. Am venit cu două pagini de întrebări și am putut adresa doar două, fără a primi răspunsuri clare. Problemele nu au dispărut nicăieri. Formatul discuțiilor trebuie să fie unul profesionist, fără camere și populism, pe probleme concrete, cu instituțiile responsabile. La final trebuie formulată o listă de recomandări, să fie clar ce avem de făcut. Dacă totul se limitează la „a găsi vinovatul”, fără a lua careva măsuri, la iarna viitoare ne vom pomeni fix în aceeași situație și vom căuta alți vinovați”, a concluzionat Tofilat.
28.12.2025
08:30
434
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
605
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
520
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
571
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
566
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
714
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
577
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
836
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
709
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
876
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
28.12.2025
08:30
417
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
586
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
506
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
558
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
552
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
702
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
566
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
820
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
693
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
863
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
786
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
753
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
818
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
801
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
777
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
781
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1151
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2426
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
966
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
945
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1263
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
913
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1324
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
1066
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
832
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
Horoscopul zilei 28.12.2025
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














