S-au întâlnit cu Zidane și i-au făcut oferta oficială - salariu anual de 25 de milioane de euro. Francezul ar fi cel mai bine plătit antrenor al lumii!
2476
Marca După ce au reușit să-l determine pe Mbappe să continue, șefii lui PSG încearcă acum să dea o nouă lovitură: Zinedine Zidane. Șeicul Nasser Al-Khelaifi, cel care conduce clubul PSG, este nemulțumit de argentinianul Mauricio Pochettino și vrea să-l schimbe.
Marele obiectiv al lui PSG este Zinedine Zidane, cel care a făcut istorie ca antrenor la Real Madrid. Francezul de 48 de ani e liber de contract din vara lui 2021, iar PSG îl vrea cu orice preț.
Nasser Al-Khelaifi se ocupă personal de aducerea lui Zidane. Cei doi au avut o întâlnire lunea trecută (23 mai), iar PSG i-a făcut o ofertă oficială, potrivit Mundo Deportivo.
Campioana Franței i-a oferit lui Zidane un salariu anual de 25 de milioane de euro. Suma l-ar transforma în cel mai bine plătit antrenor din lume, peste Diego Simeone (24) și Pep Guardiola (23).
Zidane și Nasser Al-Khelaifi nu au ajuns la niciun acord la prima întâlnire. Francezul se află acum în vacanță, în Ibiza, iar cei doi au stabilit că, dacă va fi cazul, să se mai întâlnească o dată pentru a pune la punct mai multe detalii.
Spaniolii explică și de ce Zidane ezită să dea un răspuns lui PSG. Planul antrenorului ar fi să preia echipa națională a Franței, după Mondialul din Qatar.
Așa ar putea să continue să locuiască în Madrid și să vină în Franța doar la acțiunile naționalei.
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















