15:26:57 26.12.2025
Stiri

A fost dat START lucrărilor de reabilitare a traseului Hânceşti – Lăpuşna – Leuşeni

Economie 10.10.2014 13:39 Vizualizări1538
A fost dat START lucrărilor de reabilitare a traseului Hânceşti – Lăpuşna – Leuşeni

Lucrările de reabilitare a traseului Hânceşti – Lăpuşna – Leuşeni au început astăzi și urmează a fi finalizate până în iunie 2016.

Reconstrucţia tronsonului de 37 de kilometri va costa circa 18,8 milioane de euro. La evenimentul de lansare a lucrărilor au fost prezenţi viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim, și preşedintele PLDM, Vlad Filat.

Programul de reabilitare a infrastructurii rutiere a demarat în 2010, în perioada când Filat era prim-ministru al R. Moldova.

„Am avut o examinare minuţioasă a stării de lucruri în acest domeniu. Împreună cu colegii din guvern am stabilit acest program, după care am convenit asupra lui cu partenerii de dezvoltare şi cu finanţatorii. Drept rezultat, Republica Moldova are deja mai multe drumuri bune, moderne. Eu sunt sigur că, în viitor, vom avea o infrastructură rutieră europeană”, a menţionat Vlad Filat.

La rândul său, Boris Gherasim a specificat că, din totalul de 37 de kilometri, reabilitarea cărora a început azi, circa 3 km vor avea trei benzi de circulaţie pentru transportul greu, astfel fiind degajat traficul aglomerat pe acest tronson.

„Este un sector de drum prioritar, care merge spre şi dinspre Europa. La anul viitor vor demara lucrările de reabilitare pe sectorul Hânceşti - Leova – Cahul. Astfel, în 2017 vom avea finalizată reabilitarea a 1000 de km de traseu naţional, iar reconstrucţia altor 1000 de km va fi pusă pe rol, pentru a fi realizată către anul 2020”, a spus Boris Gherasim.

Liderul PLDM a mai subliniat că porţiunea de drum Hânceşti – Lăpuşna - Leuşeni vine în continuarea drumului european Chişinău-Hânceşti.

„Este foarte important că avem în acest domeniu o viziune clară, bine definită, ştim ce avem de făcut şi am identificat şi sursele de finanţare. Către anul 2020, Republica Moldova trebuie să întrunească toate condiţiile necesare pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Aceasta înseamnă drumuri bune, apă potabilă de calitate, educaţie modernă, servicii de sănătate calitative, instituţii funcţionale. Acesta este obiectivul şi noi mergem spre el înainte”, a spus Vlad Filat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
26.12.2025 07:53 521 Horoscopul zilei 26.12.2025
25.12.2025 07:56 848 Horoscopul zilei 25.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte