18:10:50 29.03.2026
Stiri

Rusia respinge Vaticanul ca loc pentru negocieri de pace cu Ucraina din cauza apartenenței Italiei la NATO și UE

Actualitate 27.05.2025 06:32 Vizualizări1210
Rusia respinge Vaticanul ca loc pentru negocieri de pace cu Ucraina din cauza apartenenței Italiei la NATO și UE

Rusia nu consideră Vaticanul un loc adecvat pentru discuțiile de pace cu Ucraina, deoarece Sfântul Scaun este centrul catolicismului și se află în Italia, membră NATO și UE, au declarat pentru Reuters trei surse ruse de rang înalt.

Aceste surse subliniază că mulți oficiali ruși nici măcar nu pot zbura acolo din cauza restricțiilor impuse de Occident. Vaticanul a păstrat tăcerea cu privire la ideea președintelui american Donald Trump, care, după o convorbire cu președintele Vladimir Putin, a sugerat că Papa Leon al XIV-lea ar putea media discuțiile de pace pentru a încheia cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Premierul italian Giorgia Meloni a declarat recent că Papa Leon al XIV-lea, primul pontif de origine americană, și-a exprimat dorința de a găzdui aceste discuții în urma unei convorbiri telefonice cu ea. „Vaticanul cu siguranță nu este văzut de Rusia; ca o forță serioasă capabilă să rezolve un conflict atât de complex”, a spus o sursă rusă bine informată despre gândirea Kremlinului, sub protecția anonimatului, din cauza sensibilității subiectului.

Motivele invocate de cele trei surse includ faptul că atât Rusia, cât și Ucraina sunt țări cu majoritate ortodoxă orientală, în timp ce Vaticanul este înconjurat de Italia, o țară NATO ce a susținut Ucraina și a sancționat Rusia de mai multe ori. Kremlinul și Vaticanul nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Întrebat recent despre ideea Vaticanului, Kremlinul a spus că încă nu s-a luat o decizie.

Sursele ruse au arătat că pentru înalții oficiali ruși, ar fi extrem de dificil să ajungă la Vatican chiar din Moscova, deoarece zborurile directe au fost suspendate după declanșarea conflictului la 24 februarie 2022. De asemenea, aceștia se confruntă cu numeroase sancțiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva oficialilor ruși.

Stiri relevante
29.03.2026 08:20 534 Horoscopul zilei 29.03.2026
Top stiri
29.03.2026 08:20 526 Horoscopul zilei 29.03.2026
28.03.2026 08:36 827 Horoscopul zilei 28.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.57 1 RON 3.97 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte