Rugbyul din R. Moldova se UNEȘTE cu cel din România: Protocol de colaborare între cele două federații de pe ambele maluri ale Prutului
4178
Cei mai importanți oameni ai rugbyului de pe cele două maluri ale Prutului au avut luni o întrevedere la Galați, România, unde s-a pus la cale întărirea legăturilor dintre cele două foruri de conducere ale acestui sport, transmite prosport.ro.
La întâlnirea de la Galați au mai participat Anatolie Curechi, vicepreședinte al FRM și Anton Pisaroglu, consultant politic și candidat pentru funcția de vicepreședinte al Federației Române de Rugby la alegerile care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
În cadrul discuției dintre conducătorii celor foruri sportive s-a mai stabilit că, în ziua semnării protocolului de colaborare între cele două federații, Anton Pisaroglu va deveni președinte de onoare al Federației de Rugby a Moldovei.
Despre acest eveniment, oficialul din România a afirmat: „Sunt încântat că am convenit împreună cu prietenii de la Chișinău să consolidăm relațiile dintre federațiile noastre de rugby inclusiv prin această numire. Eu sunt născut la Tecuci, deci în Moldova aflată între Prut și Carpați, iar buneii mei, părinții tatălui, sunt din Republica Moldova. Faptul că voi deveni președinte de onoare al FRM e pentru mine o mare bucurie”.
„Discuțiile cu domnul Alexei Cotruță au arătat că există o abordare comună de ambele maluri ale Prutului în legătură cu promovarea rugbyului. Noi, în România, suntem gata să oferim sprijinul nostru pentru frații moldoveni, pentru Federația de Rugby a Moldovei, pentru progresul rugbyului dintre Prut și Nistru”, a declarat Alin Petrache.
Ca un prim pas concret în vederea strângerii legăturilor de rugby dintre cele două maluri ale Prutului, liderii Federației Române de Rugby și Federației de Rugby a Moldovei au propus o vizită la Chișinău a echipei de rugby a României U 20 (sub 20 de ani), care să desfășoare un cantonament de pregătire a colegilor moldoveni, timp de cinci zile, în primăvara care urmează.
Acest cantonament este prevăzut să se încheie cu un meci demonstrativ de rugby între echipa Republicii Moldovei și cea a României, la acest meci fiind invitată și președinta țării, Maia Sandu. Invitația a fost trimisă săptămâna trecută, într-o scrisoare adresată Maiei Sandu de către Alexei Cotruță și Anatolie Curechi.
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















