România și Germania optează pentru o „PACE justă” în Ucraina. Annalena Baerbock, la Chișinău: „Putin a început acest război și tot el trebuie să-l și încheie”; Luminița Odobescu: „Punctul de plecare e ceea ce dorește Ucraina”
1584
România și Germania își doresc o „pace justă” în Ucraina, nu în condițiile puse de Vladimir Putin, cel care a început sângerosul război. Declarații în acest sens au fost făcute la Chișinău de către miniștrii de Externe ai Germaniei și României, Annalena Baerbock și Luminița Odobescu, în marja Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova.
„Lucrăm în fiecare zi pentru a aduce pacea. Dar Putin de fiecare dată a răspuns cu mai multă violență. Primele discuție au fost la Istanbul, în martie 2022. După asta au avut loc tristele evenimente de la Bucea și Irpin. În acești doi ani, am încercat să aducem copiii care au strămutați în Rusia. Au fost multe încercări de a aduce pacea. Noi, europenii, suntem pentru pace, dar rușii nu răspund la acest apel. Putin, care a început acest război, trebuie să-l și încheie, așa încât cetățenii din Ucraina și țările vecine să poată dormi liniștit și toată lumea să scape de efectele acestui război”, a declarat șefa diplomației germane la Chișinău.
În cadrul aceluiași eveniment, ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, a fost și mai tranșantă.
„Este important și ce pace ne dorim. Punctul de plecare e ceea ce dorește Ucraina. E nevoie de o pace justă, durabilă, cuprinzătoare, care să fie în linie cu dreptul internațional și Carta Națiunilor Unite. Noi susținem suveranitatea și integritatea Ucraineni și e important ca anume acesta să fie punctul de plecare în orice negocieri de pace”, a punctat Odobescu.
424
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
426
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
499
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
534
Horoscopul zilei 29.03.2026
670
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
685
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
679
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
836
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
714
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
796
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
414
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
418
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
493
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
526
Horoscopul zilei 29.03.2026
664
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
679
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
676
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
834
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
712
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
795
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
845
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
752
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
827
Horoscopul zilei 28.03.2026
926
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1038
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
885
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
986
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
964
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1002
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
962
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
919
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1008
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
840
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
834
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
961
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














