Stiri
România salută promulgarea LEGII are stabileşte că limba oficială a R. Moldova este ROMÂNĂ. Bogdan Aurescu: „O evoluție foarte importantă, întemeiată pe adevărul ISTORIC”
Actualitate
23.03.2023
10:33
1204
1204
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a salutat promulgarea de către președintele R. Moldova, Maia Sandu, a legii prin care limba română devine limba oficială.
Potrivit lui Aurescu, această decizie este întemeiată pe adevărul istoric.
„România salută promulgarea de către președintele, Maia Sandu a legii ce consacră faptul că limba de stat a R. Moldova este limba română. O evoluție foarte importantă, întemeiată pe adevărul istoric și care aprofundează comunitatea noastră de limbă, istorie și cultură”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.
CITIȚI și Academia Română salută hotărârea Parlamentuluide la Chișinău de adoptare a sintagmei „limba română“ ca denumire a limbiioficiale în Republica Moldova
Legea care substituie cu „limba română” toate sintagmele atribuite limbii oficiale în legislația R. Moldova, inclusiv în Constituție, a fost promulgată miercuri, 22 martie, de către preşedinta Maia Sandu.
Amintim că Parlamentul a aprobat săptămâna trecută, în lectură finală, legea potrivit căreia limba română va lua locul „limbii moldovenești”, „limbii oficiale”, „limbii de stat” și „limbii materne” în toată legislația din R. Moldova, inclusiv în Constituție. De asemenea, textul „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție a fost declarat desuet.
Proiectul face dreptate limbii române, reieșind din necesitatea implementării unei hotărâri a Curții Constituționale din anul 2013 care a statuat că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.
Stiri relevante
24.09.2026
02:34
109
Premierul Australiei acuză un agent OpenAI că s-a „infiltrat” pe un site guvernamental
24.09.2026
02:20
180
Șefii OpenAI și Anthropic cer la ONU standarde globale pentru inteligența artificială
24.09.2026
01:47
189
Cursa pentru supremația în inteligența artificială, în centrul întâlnirii dintre Trump și Xi
24.09.2026
01:28
227
Trump îl invită pe Putin la summitul G20 din Miami, în plin efort diplomatic pentru încheierea războiului din Ucraina
24.09.2026
01:19
242
Ministerul Sănătății a evaluat Spitalul Clinic Bălți: raportul indică deficiențe sistemice și cere un plan de măsuri corective
24.09.2026
01:02
272
Vaccinurile pneumococic, antigripal și HPV, tot mai solicitate. Specialista atrage atenția că părinții ezită să-și vaccineze copiii
24.09.2026
00:25
355
Zelenski îl denunță pe Putin la ONU drept „pacientul zero” al războiului și cere menținerea sancțiunilor
24.09.2026
00:08
355
Dr. Simin-Aysel Florescu propune trei măsuri pentru creșterea vaccinării: acces mai ușor, încredere și reguli pentru colectivități
24.09.2026
00:06
405
Paul de România contestă la Paris predarea către București și denunță o „persecuție”. Decizia, pe 4 noiembrie
23.09.2026
23:21
376
Vremea în Moldova: 24–30 septembrie 2026
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
Top stiri
24.09.2026
01:47
135
Cursa pentru supremația în inteligența artificială, în centrul întâlnirii dintre Trump și Xi
24.09.2026
01:28
179
Trump îl invită pe Putin la summitul G20 din Miami, în plin efort diplomatic pentru încheierea războiului din Ucraina
24.09.2026
01:19
198
Ministerul Sănătății a evaluat Spitalul Clinic Bălți: raportul indică deficiențe sistemice și cere un plan de măsuri corective
24.09.2026
01:02
244
Vaccinurile pneumococic, antigripal și HPV, tot mai solicitate. Specialista atrage atenția că părinții ezită să-și vaccineze copiii
24.09.2026
00:25
315
Zelenski îl denunță pe Putin la ONU drept „pacientul zero” al războiului și cere menținerea sancțiunilor
24.09.2026
00:08
323
Dr. Simin-Aysel Florescu propune trei măsuri pentru creșterea vaccinării: acces mai ușor, încredere și reguli pentru colectivități
24.09.2026
00:06
376
Paul de România contestă la Paris predarea către București și denunță o „persecuție”. Decizia, pe 4 noiembrie
23.09.2026
23:21
355
Vremea în Moldova: 24–30 septembrie 2026
23.09.2026
23:06
364
Vasile Tofan și Jonas Gahr Støre au discutat la New York despre consolidarea parteneriatului moldo-norvegian
23.09.2026
22:59
410
Marco Rubio avertizează: Războiul din Ucraina s-ar putea extinde și provoca o confruntare directă
23.09.2026
22:37
411
Doi morți în atacurile rusești asupra Kievului și regiunii Odesa: au fost lovite infrastructuri civile și un port
23.09.2026
22:27
388
Vaccinarea în farmacii ar putea începe chiar din acest sezon. Mircea Timofte propune un modul de formare și sancțiuni pentru mesajele antivacciniste / video
23.09.2026
21:37
407
Consilieră laburistă din Londra acuză conservatorii de rasism după publicarea unor caricaturi generate cu AI
23.09.2026
21:32
431
Rusia nu va face pauză în războiul din Ucraina, anunță Lavrov la ONU
23.09.2026
20:44
379
Andy Burnham acuză Rusia de dezinformare online. Cât de extinsă este, de fapt, influența acestor campanii?
23.09.2026
20:42
409
Dr. Daciana Toma: Sistemul medical le pune piedici românilor care vor să se vaccineze, apoi îi acuză de conspiraționism
23.09.2026
19:43
553
Agitație în Franța după ce un autor premiat a fost acuzat că și-ar fi scris romanul cu ajutorul AI
23.09.2026
19:40
526
România, pe locul 27 în clasamentul datoriei publice pe cap de locuitor: 35.920 de dolari pentru fiecare persoană
23.09.2026
19:25
431
Scăderea vaccinării, problemă de siguranță națională: Gindrovel Dumitra cere intervenția CSAT și vaccinuri gratuite pentru neasigurați
23.09.2026
19:16
466
Kara Swisher pleacă de la CNN după fuziunea cu Paramount, companie condusă de fiul unui apropiat al lui Donald Trump
23.09.2026
19:12
479
Valeriu Mija și Cosmin Dobran au discutat despre consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și UE în domeniul securității și apărării
23.09.2026
19:01
523
Cargou cuprins de flăcări în Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost lovit de un proiectil; două victime, anunță UKMTO
23.09.2026
18:59
468
Un local de muzică refuză să plătească noul abonament Facebook: „Sub nicio formă”
23.09.2026
18:58
500
Atac armat la o petrecere în Durban: 11 persoane, inclusiv o femeie însărcinată, au fost ucise, iar alte trei au fost rănite
23.09.2026
18:35
463
Reforma justiției și statul de drept, priorități discutate de Maia Sandu și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
23.09.2026
22:59
23.09.2026
22:37
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
18:58
23.09.2026
18:35
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















