România importă cantități mari de gaze, inclusiv pentru tranzitul unor volume substanțiale către R. Moldova și Transnistria
1765
În România intră astăzi, prin punctul de interconectare cu Bulgaria Kardam - Negru Vodă, un volum de 11,9 milioane de metri cubi de gaze naturale. Datele economica.net arată că acesta este cel mai mare volum zilnic care intră în rețeaua românească prin gazoductul transbalcanic de când a început actualul sezon rece.
Din cele aproape 12 milioane de metri cubi de gaze, 6,1 milioane ies din România spre R. Moldova, la Ungheni, iar 1 milion de metri cubi ies spre Ucraina, prin punctul Isaccea - Orlovka, pentru a fi consumate în Transnistria, odată ce s-ajuns la un acord în urma căruia se cumpără gaze de pe piața europeană pentru a fi livrate pe malul stâng al Nistrului.
Republica Moldova a și primit un ajutor financiar de la UE, în valoare de 30 de milioane de euro, pentru a finanța achiziția de gaze și energie electrică.
Traderul de stat al Chișinăului, „Energocom”, care se ocupă de achziții, a informat că, de la 1 februatrie, „gazele destinate regiunii transnistrene au fost achiziționate de la bursele din România și Bulgaria, transportate pe coridorul transbalcanic și pe gazoductul Iași-Ungheni”.
Potrivit ultimelor date comunicate, în data de 3 februarie au fost livrate așa 2,57 de milioane de metri cubi de gaze.
Economica.net mai scrie că exportul de gaze naturale prin punctul Strandja 2-Malkoclar, care se află la granița bulgaro-turcă și pe unde intră gazele din Rusia, s-a ridicat, în perioada 1 - 31 ianuarie, la 1,56 de miliarde de metri cubi, sau o medie de 50,3 milioane de metri cubi pe zi. Aceasta este cu 26,7% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut – 1,23 de miliarde de metri cubi sau o medie de 39,7 milioane de metri cubi pe zi.
Maximul anterior a fost atins cu o lună mai devreme. La acel moment, exporturile de gaze rusești prin Turk Stream către Europa se ridicau la aproape 1,53 de miliarde de metri cubi sau o medie de 49,35 de milioane de metri cubi pe zi.
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















