Retrospectiva Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, prezentată de Maria Pilchin: „Am văzut iarăși războiul, zbuciumul uman și spiritul rus îndrăcit de revoluție și revolte…”

FESTIVAL // Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, 15 - 28 septembrie 2022

Acest festival teatral, a fost deschis de „Capcana” după Mihail Bulgakov, în regia lui Petru Hadârcă, spectacol jucat de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, de fapt, teatru-organizator și gazdă a reuniunii. Reprezentația readuce în scenă un mare autor rus și o temă eternă: tiraniile și destinele umane. O reprezentație care iese din rând în cadrul acestui eveniment de toamnă artistică în capitala R. Moldova. O face și tematic, și prin tot ce înseamnă regie, scenografie, costume și joc actoricesc. Am văzut iarăși războiul, zbuciumul uman și spiritul rus îndrăcit de revoluție și revolte…



„12 oameni furioși” jucat de actorii Teatrului Republican „Luceafărul”, în regia lui Slava Sambriș, după Reginald Rose, dramatizare Liliana Popușoi, nu putea să ne scape. Scenografic avem 12 mese și 12 actori pe scenă, știind textul de la care pornește regizorul, te întrebi ce va putea face el cu acest material? Cum va putea dinamiza o situație scenică într-atât de statică? Dar creatorul regizoral edifică acolo un dialectism verbal care te prinde în iureșul său. Actorii coboară în sală, publicul participă la acea ședință, la un moment actorii cântă replici simple pe ritmuri de blues, contează replicile, argumentația, transformarea umană. Un spectacol de antologat!

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a venit cu „Chiritza în concert” după Vasile Alecsandri și Matei Millo. Ridiculizarea relațiilor sociale și etice se face în cadrul acestei operete cu un caracter comic exagerat, spectacolul-concert marca Ada Milea producându-se în forță, cu mare priză la publicul basarabean (mai ales că graiul și rostirea moldovenească sunt la ele acasă acolo). Am râs ca în fața unei oglinzi!

Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a venit în scenă cu „Domnul Vulpe”, de Larry Gelbart, după Volpone de Ben Jonson, regie: Cristian Hadji-Culea, scenografia: Dragoș Buhagiar. „Domnul Vulpe” este reprezentația în care râdem de proști, înțelegem că populăm o lume în care oamenii se trag pe sfoară unii pe alții. „Care pe care” – iată principiul existențial. Întreaga echipă de actori fascinează, râzi cu ei, dialoghezi, găsești răspunsuri. Cel care însă e axa spectacolului e cu siguranță Călin Chirilă care îl joacă pe domnul Vulpe. Acest Volpone carismatic și șmecher este un fel de seducător al avarilor. Zgârcenia celor din jur e instrumentul lui.

Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău ni l-a readus pe „Peter Pan” de J.M. Barrie, regie, adaptare și dramatizare: Sergiu Chiriac. E istoria băiețelului care știe să zboare și nu vrea să crească. Povestea este adusă la rampă de o echipă creativă și inventivă. Ala Menșicov este naratoarea care ne induce în acea lume în care se visează, se crede în minuni, se zboară. Un basm al visării copilăriei, dar și am adultului care are nevoie de vise.

CITIȚI și FOTO // A VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, inaugurată la Chișinău, una dintre „capitalele unite de limba română”: „E un semn că, în aceste vremuri tulburi, arta redevine un refugiu”

Regizorul Radu Afrim a adus două spectacole la Chișinău. De la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a venit spectacolul „Trei piese triste” după Maurice Maeterlinck. Un autor specific, un autor pentru care trebuie să ai auz, văz, căci e o sinestezie acolo în toate sensurile. Radu Afrim „împletește” cele 3 piese în mai multe suluri de cocă scenică. Decadența, morbul, moartea, misticul, marea tristețe umană, durerea pierderii, incapacitatea de a fi fericit în clipa prezentului, diferența, existența în afara unei norme sociale în ceea ce privește normalul, esteticul, firescul – toate acestea sunt cuvintele-cheie cu care aș îndrăzni să mă apropii de acest creator. Regret foarte mult că nu a venit acest spectacol atunci când predam studenților mei Maurice Maeterlinck la facultate. Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova ne-a bulversat cu reprezentația „Câine cu om. Câine fără om” de același regizor. Un bestiar uman adus în scenă, un bestiar în care se caută umanul și se regăsește! Actorii vin cu replici din texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim. Câinele este și o metaforă a unui suflet marginal, dat cu piciorul de o comunitate, de o societate intolerantă. Am ieșit tulburată din teatru, cu multe întrebări și e bine, căci funcția teatrului este și cea de a formula întrebări…

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu ne-a surprins cu spectacolul „Mamă” de Marta Barceló, regie: Mariana Cămărășan, scenografia: Dragoș Buhagiar. O reprezentație despre (in)capacitatea umană de a fi fericit până la capăt, de a accepta bucuriile vieții fără a le impune un control riguros. E și despre devenire, înțelegere și apreciere. Dacă nu ai mamă, ți-o inventezi! Doar că afecțiunea nu poate fi obținută prin contract, iubirea nu se cumpără.

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu – „Conferința iraniană”, un spectacol despre comunicare și înțelegere de Ivan Vîrîpaev în regia lui Bobi Pricop. 10 occidentali discută în cadrul unei conferințe despre (in)toleranță, despre spiritualitatea Orientului și un Occident rațional. E posibilă coabitarea? Diferențele ne apropie sau ne depărtează unii de alții? Familia mea este un glob la scară mică? Ne putem înțelege acasă, în stradă, pe planetă?!Care este soluția?

„Trădare” de Harold Pinter, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu, regie și adaptare Bobi Pricop, ne prezintă triunghiul amoros Jerry – Emma – Robert. Este despre trădare și mulți vor crede că este doar despre trădarea în cuplu și chiar este despre adulter, este un spectacol în primul rând despre adulter. Însă, edificiul reprezentației, la propriu și la figurat, ca un perpetuu mobile, aduce treptat în scenă noi și noi detalii. Prietenul cel mai bun se îndrăgostește de soția amicului. Ea e intrusa, amantul iubește și, totodată, anihilează pe cea care a venit în relația de amiciție a celor doi bărbați. Până la urmă cuplu se destramă. Cei doi bărbați rămân prieteni, de pe orbită este scoasă femeia. În sens contabil, input și output, femeia este scoasă din ecuație, ceva care amintește de „Intrusa” lui Borges.

„D-ale carnavalului” în varianta scenică a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, regia Alexandru Dabija formulează întrebarea: Cine cu cine se iubește? Travestiul în amor și viața ca un travesti. Lucrurile se mișcă în scenă, oamenii fac pași, emoțiile se transformă, sentimentele devin, totul e supus unei dialectici de carnaval și de transfigurare umană. Iubirile pot fi uitate, abandonate, interesul este cel care mișcă lumea și sorii lui Dante și nu iubirea, asta pare să spună Caragiale în mod special în acest spectacol. Turnanta de pe scenă e ca un mecanism caleidoscopic prin care personajele se amestecă creând noi configurări, noi întâmplări și scene de viață și amor.

Același teatru bucureștean ne-a copleșit cu „Noaptea lui Helver” deIngmar Villqist, regie Matei Lucaci-Grünberg. Amalia Ciolan și Andrei Huțuleac au jucat istoria omului mic în fața marilor orori umane. Fascismul care unifică, care standardizează, care nu acceptă diferența. Un tânăr cu anumite nevoi speciale poate fi și el un om superior ca parte a rasei superioare? Dizabilitatea mintală îl scoate pe din afara unei comunități de oameni rasați, de reprezentanți exemplari ai națiunii sale? Un spectacol plin de forță, de rezistență, un spectacol-cheie al reuniunii!

„Casa de la țară”, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București de Donald Margulies, regie Claudiu Goga ni i-a adus pe Maia Morgenstern și Marius Manole la Chișinău. Conflictul intrafamilial dintre generații este asezonat cu tensiunile omului de artă. Personajele își strigă adevăruri, se ceartă, sunt geloase, amorul e și el acolo, ca un personaj-spirit, un Deus ex machina care le răstoarnă pe toate prin parafraze cehoviene. O reprezentație de top a evenimentului!

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a jucat „Requiem pentru Bucea”, proiect inițiat de scriitorul Dumitru Crudu, concept și regie: Mihai Fusu și Luminița Țîcu. Un spectacol-manifest împotriva războiului şi pentru solidaritate cu poporul ucrainean, realizat în colaborare cu centrul de Arte „Coliseum”. Ideea e a poetului Dumitru Crudu: să aducă în fața spectatorilor poezia recentă scrisă despre acest război.

Invitatul de onoare al reuniunii a fost Teatrul Academic „Ivan Franko” din Kiev, Regizorul Dmytro Bogomazov ne-a amintit istoria care pare a se repeta ciclic în sânul umanității, e istoria dezumanizării și a desfigurării umane de către putere. „Coriolanus” e povestea omului care își trădează poporul, setea de putere îl face să își uite rădăcinile, el vrea sânge, el vrea război și răzbunare. Un spectacol de proporții în sensul mesajului, al jocului actorilor, al deznodământului scenic.

„Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, Teatrul de Stat Constanța, e o producție teatrală plăcută și bine făcută. În această reprezentațieîn regia lui Alexandru Mâzgăreanu parcurgem un drum al devenirii dinspre un prezent rutinar al lumii occidentale înspre o lume de poveste a Orientului nipon. Un spectacol cu tineri, pentru tineri, cu costume și decor fascinant, cu ideea că trădarea și prietenia merg mână în mână, că iubirea ne înalță și ne purifică.

În încheierea festivalului, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a adus în scenă spectacolul „Frunze de dor” după Ion Druță în regia, dramatizarea și adaptarea lui Alexandru Cozub. Trebuie să menționez faptul că este extraordinară capacitatea regizorului de a face din fiecare personaj un eveniment dramatic, indiferent de ponderea sa în economia reprezentației. Alexandru Cozub a făcut din povestirea druțiană un epos basarabean. Un epos al țăranului în 1945, cu un fundal sumbru al războiului, cu lumea omului roș venit dinspre orizonturi, cu omul mic sub război, cu iubirile zdrobite de vremi, cu o copilărie zdrențuită, cu dorurile și visele umane distruse.

Text semnat de scriitoarea Maria Pilchin pentru Ziarul NAȚIONAL