16:34:26 24.11.2025
Stiri

Rețeta LONGEVITĂȚII a fost descoperită. Trebuie să ții urmatorul REGIM

Știri 03.09.2015 15:22 Vizualizări1366
Rețeta LONGEVITĂȚII a fost descoperită. Trebuie să ții urmatorul REGIM

Există o veste bună pentru toate acele persoane care preferă condimentele iuți precum ardeii jalapeno sau piperul. Un studiu realizat în China a demonstrat că persoanele care consumă mâncare condimentată în fiecare zi au o speranță de viață mai ridicată decât cei care mănâncă iute o dată-de două ori pe săptămână sau deloc.

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2004-2008, având un număr de 487,375 de participanți cu vârste cuprinse între 30 și 79 de ani. Subiecții nu suferiseră în trecut de nicio boală cronică și specialiștii au luat în calcul și alți factori relevanți pentru longevitate, precum statutul marital și educația, transmite jurnalul.ro.

Rezultatele au fost surprinzătoare: cei care au mâncat condimentat zilnic au înregistrat un risc de deces mai redus cu 14% față de cei care nu adaugă mirodenii alimentelor, în timp ce persoanele care au adăugat condimente hranei o dată sau de două ori pe săptămână un risc mai mic cu 10%. Medicii care s-au ocupat de cercetare au descoperit că aceleași condimente introduse în dietă conduceau la un diminuarea riscului de a dezvolta boli cardiace sau respiratorii sau cancer, în special în cazul femeilor.

Oamenii au consumat condimente de-a lungul sutelor de ani pentru a aromatiza mâncarea, pentru a o păstra, dar și pentru proprietățile curative atribuite acestora. Astfel, au intrat în atenția științei moderne pentru că în timp s-a constatat că anumiți compuși reduc inflamația, curăță tractul respirator, ajută în procesul de slăbire.

Totuși, este necesar să menționăm că pentru a stabili efectele fiecărui condiment în parte, cercetătorii trebuie să întreprindă studii mult mai ample. Există totuși certitudinea că există o legătură între mirodenii și un stil de viață sănătos, prin urmare nu trebuie decât să ne bucurăm de condimentele noastre preferate în continuare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
24.11.2025 08:15 496 Horoscopul zilei 24.11.2025
Top stiri
24.11.2025 08:15 489 Horoscopul zilei 24.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.83 1 USD 17.23 1 RON 3.90 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte