Reprezentanți ai Parlamentului de la Chișinău, la Forumul parlamentar de informații și securitate, desfășurat la Londra


Vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Ana Racu, va participa la Forumul parlamentar de informații și securitate, care va reuni sute de parlamentari, oficiali guvernamentali și experți din întreaga lume, pentru a discuta provocările curente globale în domeniul securității.
Reuniunea se va desfășura în perioada 31 august – 1 septembrie curent, la Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, participanții la forum vor vorbi, în cadrul mai multor ateliere tematice, despre provocările legate de securitatea cibernetică, securitatea energetică, spălarea banilor, finanțarea ilicită, criptomonedele și activele digitale.
Alte subiecte ce vor fi abordate se referă la inteligența artificială și traficul de ființe umane. Agenda evenimentului include și luări de cuvânt ale experților în domeniu din mai multe țări ale lumii.
Până în prezent, Forumul parlamentar de informații și securitate a găzduit 24 de forumuri globale, la care au participat peste 1 700 de parlamentari și oficiali guvernamentali, reprezentând 96 de țări ale lumii.









































































