REMANIERILE anunțate de PD l-ar putea PROPULSA pe Leancă în funcția de ministru al Afacerilor Externe: „Să lăsăm să evolueze lucrurile firesc”
4822
Remanierile guvernamentale anunțate de liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, l-ar putea propulsa pe actualul vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Leancă, în funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Leancă nu a confirmat, dar nici nu a infirmat faptul că și-ar dori să revină în funcția deținută anterior.
„Astfel de zvonuri le aud de mai mult timp, dar iată că sunt încă în Parlament. Să vedem ce se va întâmpla cu acest obiectiv formulat de liderul PD în privința remanierilor. Urmează să discutăm acest subiect și la consiliul coaliției, pentru ca să înțelegem mai bine intențiile colegilor din PD. Trebuie să înțelegem care sunt criteriile, fiindcă anumite pretenții față de unii miniștri avem și noi”, a declarat Leancă în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova.
Întrebat dacă are aceste pretenții față de activitatea ministrului de Externe Andrei Galbur, fostul premier a evitat să dea un răspuns exact. „Acum, dacă mă voi opri asupra activității MAEIE, ca fost ministru, nu știu dacă va fi un lucru etic. Cert este că lucrurile se pot îmbunătăți, e un lucru absolut evident. Eu nu vreau să discut astăzi ipoteze. Să evolueze lucrurile firesc și să ajungem în luna decembrie. Vom vedea cum vom proceda ulterior”, a spus Iurie Leancă.
De menționat că, până la 19 decembrie curent, va fi evaluată activitatea fiecărui ministru, dar și a reprezentanților PD delegați în instituțiile de stat. Cei care nu și-au pliat agenda „conform așteptărilor cetățenilor” pot fi chiar demiși până la Anul Nou. O asemenea dispoziție a fost dată anterior de liderul PD, Vlad Plahotniuc.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















