Recoltă de porumb de două ori mai mare față de media pe republică, obținută de un institut de cercetare din R. Moldova
2977
Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” va obține în acest an o recoltă de până la 5-6 tone/ha de porumb de pe terenuri fără irigare, față de media de 2-3 ori mai mică pe țară, pe fondul condițiilor climaterice nefavorabile.
Aceste rezultate se datorează, în primul rând, asolamentului - componenței culturilor în asolament, premergătorului, precum și aplicării îngrășămintelor organice.
Totodată, în experiența de câmp de lungă durată axată pe agricultura ecologică, unde nu au fost aplicate îngrășăminte minerale și preparate chimice pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor, dar nici arătură cu plug cu corman, starea porumbului este considerabil mai bună.
În același timp, s-a constatat că acolo unde au fost administrate îngrășăminte minerale, acestea au avut un efect negativ, deoarece au contribuit la creșterea masei aeriene, care în condițiile lipsei de umiditate nu și-a putut satisface necesitățile de apă și, în consecință, plantele s-au ofilit.
Unul din factorii care au afectat în acest an productivitatea culturilor agricole, în afară de secetă, au fost temperaturile excesive, care au cauzat plantelor stres fiziologic și care ar fi dus la diminuarea recoltei chiar și dacă ar fi existat umiditate.
În general, roada de porumb obținută în acest an la ICCC „Selecția” este mai mică de aproximativ două ori față de anii obișnuiți.
Recomandările tehnologice ale specialiștilor ICCC „Selecția” în condițiile schimbărilor climatice țin de respectarea asolamentului, aplicarea îngrășămintelor organice, includerea ierburilor perene în asolament, folosirea îngrășămintelor verzi, dar și limitarea aratului cu plug cu cormană.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















