Recep Erdogan îl abandonează pe Putin: „Teritoriile invadate din Ucraina vor trebui returnate, inclusiv Crimeea”


Liderul de la Ankara susține că nu ar trebui să i se permită Rusiei să păstreze teritoriul ocupat în Ucraina de la începutul invaziei. În opinia președintelui turc, Rusiei nu trebuie să i se accepte concesiile teritoriale, iar Putin ar trebui să returneze teritoriile ocupate abuziv, inclusiv Peninsula Crimeea.
Totodată, Erdogan a subliniat că nicio invazie nu poate fi justificată. Putin nu va recunoaște că a greșit, așa cum niciun lider nu recunoaște asta, a spus însă liderul Turciei.
Președintele Turciei este la New York pentru a participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), transmite Digi24.ro.
Recep Erdogan a vorbit despre războiul din Ucraina și despre ce a discutat cu Vladimir Putin în Uzbekistan într-un interviu acordat PBS.
„În Uzbekistan, m-am întâlnit cu președintele Putin și am avut discuții foarte ample cu el, care îmi arată că este dispus să pună capăt acestei situații cât mai curând posibil. Aceasta a fost impresia mea, pentru că modul în care decurg lucrurile în acest moment este destul de problematic; 200 de ostatici vor fi schimbați în urma unui acord între părți. Cred că se va face un pas semnificativ înainte”, a spus Erdogan.
Întrebat dacă ar trebui să i se permită Rusiei să păstreze o parte din teritoriul pe care l-a ocupat în Ucraina de când a început invazia în februarie și dacă ar trebui să fie asta parte din soluția la acest conflict, Recep Erdogan a răspuns:
„Nu și, fără îndoială, nu. Când vorbim de acord reciproc, la asta ne referim. Dacă se va restabili pacea în Ucraina, desigur, returnarea terenurilor care au fost invadate va deveni cu adevărat importantă. Aceasta este ceea ce se așteaptă. Aceasta este ceea ce se dorește. Putin a făcut anumiți pași. Noi am făcut anumiți pași. Terenurile care au fost invadate vor fi returnate Ucrainei.
Putin, puțin probabil să recunoască vreodată că a greșit
Liderul de la Ankara a declarat că nici Crimeea n-ar trebui să rămână sub controlul Rusiei.
„Din 2014, vorbim despre asta cu dragul meu prieten Putin și asta i-am cerut. I-am cerut să returneze Crimeea proprietarilor de drept. Dacă ați face acest pas înainte, dacă ați putea să ne lăsați pe noi, ați elibera și tătarii din Crimeea, și Ucraina, de asemenea. Asta este ceea ce am spus întotdeauna. Dar de atunci, din păcate, nu s-a făcut niciun pas înainte”, a declarat Erdogan.
Întrebat cu privire la invazia din Ucraina și despre eventualitatea în care Vladimir Putin ar recunoaște că a greșit, președintele Turciei a răspuns:
„Niciun lider nu ar spune că a fost o greșeală. Nimeni nu va spune, da, am făcut o greșeală. Același lucru poate fi aplicat și în Ucraina. (…) Ei bine, nicio invazie nu poate fi justificată. O invazie nu poate fi justificată”.









































































