Avertismentul ministrului de EXTERNE al Italiei: „Războiul mondial al pâinii a început deja”
1179
„Războiul mondial al pâinii a început deja" din cauza blocării cerealelor de către Rusia în Ucraina, care împiedică accesul la grâne a numeroase ţări vulnerabile, iar această situaţie implică „riscul ca noi conflicte să izbucnească în Africa", avertizează ministrul de Externe al Italiei, Luigi di Maio, citat de EFE.
„Războiul mondial al pâinii este deja în desfăşurare şi trebuie să-l oprim. Riscăm instabilitatea politică în Africa, cu proliferarea organizaţiilor teroriste, cu lovituri de stat. Toate acestea, ca urmare a crizei cerealelor cu care ne confruntăm", a avertizat Di Maio.
EFE aminteşte că, înainte de invazia rusă, Ucraina era unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale şi fertilizatori pentru agricultură, iar mărfurile sale erau fundamentale pentru securitatea alimentară în regiuni precum Orientul Mijlociu sau nordul Africii.
Preşedintele rus Vladimir Putin „trebuie să ajungă la un acord de pace cât mai repede cu putinţă, care să includă şi un acord privind grânele, dar şi un acord privind încetarea focului, care să permită evacuarea femeilor, a civililor şi a copiilor aflaţi sub bombele ruse în estul Ucrainei de 100 de zile", a adăugat el.
„Sunt 30 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene de către navele de război ruse", a subliniat Di Maio, care a explicat că „ceea ce facem este să acţionăm pentru ca Rusia să deblocheze exporturile de grâu din porturile ucrainene, pentru că riscăm chiar acum să izbucnească noi războaie în Africa".
Di Maio a amintit că a avut loc o primă sesiune de dialog cu ţările mediteraneene pe tema securităţii alimentare, „toţi partenerii acţionăm concertat cu Germania, Turcia, Franţa şi multe alte ţări pentru a realiza obiectivul de a debloca toate cantităţile de grâu care trebuie să iasă din Ucraina".
Italia s-a oferit în urmă cu câteva zile să demineze porturile Ucrainei şi să creeze „coridoare maritime" pentru transportul grâului, iar premierul Mario Draghi l-a sunat pe Putin ca să-i ceară deblocarea exporturilor de grâu dinspre Ucraina şi din porturile de la Marea Neagră şi Marea Azov, cum este cazul portului Mariupol, invadate de trupele ruse, scrie Agerpres. Putin i-a răspuns că, dacă Occidentul ridică sancţiunile impuse Rusiei, ţara sa va putea exporta cereale.
Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu sediul la Roma, a avertizat cu privire la repercusiunile pe care le are asupra securităţii alimentare războiul dintre Ucraina şi Rusia, ambele ţări, mari exportatoare de cereale.
20.12.2025
08:36
146
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
346
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
488
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
755
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
550
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
578
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
540
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
614
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
905
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
634
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
531
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
20.12.2025
08:36
79
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
335
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
486
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
750
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
549
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
577
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
538
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
613
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
904
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
633
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
531
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
593
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
743
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
668
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
614
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
648
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
634
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
808
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
719
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
626
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
653
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
605
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
646
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
640
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
696
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














