Rapper american, împușcat mortal într-un magazin de dulciuri
3143
Rapperul american Young Dolph a fost împuşcat miercuri în timp ce se afla într-un magazin de dulciuri din Memphis, Tennessee, au anunţat autorităţile locale, informează AFP joi.
„Pe 17 noiembrie 2021, la ora 12:24, agenţii de poliţie din Memphis au fost chemaţi la locul unui schimb de focuri'', a declarat poliţia din Memphis într-un comunicat. „O victimă de sex masculin a fost localizată şi declarată decedată la faţa locului'', au precizat autorităţile.
„Din informaţiile preliminare reiese că victima este Adolph Robert Thornton Jr.'', cunoscut sub numele de scenă Young Dolph, a indicat poliţia.
Young Dolph, în vârstă de 36 de ani, născut în Chicago şi domiciliat în Memphis, tocmai intrase într-un magazin de dulciuri când o persoană înarmată şi-a făcut apariţia şi l-a împuşcat, relatează presa locală.
Poliţiştii au declarat că nu deţin deocamdată informaţii cu privire la suspect.
Rapperul a devenit cunoscut datorită unor hituri precum „Major'' şi a albumului său din 2020 „Rich Slave'', care a urcat rapid în clasamentul muzical Billboard 200.
În 2017, artistul a fost victima a două schimburi de focuri cărora le-a supravieţuit, unul în Charlotte, Carolina de Nord, în timpul căruia maşina lui a fost atinsă de o sută de gloanţe, potrivit media americane, iar al doilea în Los Angeles, unde a fost lovit de trei gloanţe.
Numeroase vedete din lumea muzicii rap au transmis condoleanţe pe reţelele sociale, printre acestea numărându-se rapperul american Gucci Mane, care a declarat că este „devastat'' şi rapperul şi actorul american LL Cool J, care a transmis că se roagă pentru copiii şi familia lui Young Dolph.
„Moartea tragică prin împuşcare a artistului rap Young Dolph ne readuce în memorie durerea ce însoţeşte infracţiunile violente'', a scris pe Twitter primarul din Memphis, Jim Strickland. „Transmit gândurile şi rugăciunile mele familiei şi prietenilor săi'', a adăugat edilul, citat de DPA/TCA.
Artistul şi-a lansat primul album, intitulat „King of Memphis'', în 2016.
Familia artistului conduce o organizaţie nonprofit în Memphis, numită IdaMae, în beneficiul comunităţii, „oferind programe şi activităţi filantropice pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii prin crearea de oportunităţi pentru educaţie, dezvoltare personală şi conservarea culturii comunităţii'', potrivit DPA/TCA.
Rapperul avea doi copii cu partenera sa, Mia Jaye.
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















