RAPORT ONU // Numărul bărbaților din R. Moldova, victime ale traficului de ființe umane, s-a DUBLAT în ultimii doi ani
2145
În perioada ianuarie 2011 - iulie 2015, 1 086 de persoane originare din R. Moldova au ajuns victime ale traficului de ființe umane. Totodată, în ultimii doi ani s-a dublat proporţia bărbaţilor din numărul total de victime ale traficului. De obicei, femeile sunt exploatate în „industria” sexului, iar bărbaţii - traficaţi în scop de muncă forţată. Copiii din țara noastră ajunşi să fie traficaţi sunt de regulă fetiţe.
Datele sunt prezentate în Raportul Global privind Traficul de persoane, elaborat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate.
Potrivit sursei, din numărul total al victimelor traficului de ființe umane, patru persoane au fost traficate în scop de prelevare de organe, 520 au fost exploatate sexual, în timp ce restul au fost impuşi să cerşească sau să muncească fără a fi plătiţi.
Astfel, dacă până în 2014 aproximativ 70 la sută din totalul de victime ale traficului din Republica Moldova erau femei, în 2015-2016 fiecare a doua victimă a traficului de persoane, identificată de autorităţi, este un bărbat.
Potrivit aceleiaşi surse, ţările de origine ale victimelor traficului sunt statele cu cel mai mic Produs Intern Brut pe cap de locuitor. De obicei, victimele traficului din Republica Moldova sunt depistate în Federaţia Rusă, Emiratele Arabe Unite sau în ţările Europei de Vest, se arată într-un comunicat de presă al Centrului „La Strada”.
În atenţia autorilor Raportului Global privind Traficul de persoane au ajuns mai multe cazuri concrete de traficare a unor persoane originare din Republica Moldova.
De exemplu, vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilităţi mentale în faţa traficanţilor a fost exemplificată în baza unui dosar penal în care atât victima, cât şi inculpaţii erau originari din Republica Moldova. Este vorba despre doi bărbaţi condamnaţi de la câte opt ani de închisoare cu executare, care ar fi obligat un tânăr să cerşească pe străzile din Moscova. Atunci când acesta refuza să o facă, era bătut cu cruzime, lipsit de libertate şi hrană.
Experții în domeniu arată că există premise concludente că, în următorii ani, „industria” traficului va prelua noi tendinţe în R. Moldova.
„Unul dintre pericolele eminente ţine de criza regională a migraţiei, care face necesară o evaluare a riscului de trafic de persoane în Republica Moldova sau tranzitând statul nostru. Pentru a evita o astfel de situaţie, recomandăm autorităţilor statului să evalueze acest risc şi să ia măsurile de rigoare. La fel, constatăm că este deficitar numărul acordurilor de muncă între state. Chiar dacă există la nivel formal, acestea nu se implementează. Este bine cunoscut că un număr mare de cetăţeni ai Republicii Moldova aleg să lucreze peste hotare. Nu le putem refuza acest drept, de aceea am spus-o în repetate rânduri: e necesară substituirea politicilor restrictive din sfera migraţiei forţei de muncă cu acorduri de colaborare şi protejare a drepturilor persoanelor care aleg să emigreze în scop de muncă”, susține Ana Revenco, preşedinta Centrului Internaţional „La Strada”.
„La Strada” mai constată că în Republica Moldova majoritatea programelor de asistenţă a victimelor traficului nu sunt durabile, dat fiind că depind în mare parte de proiectele finanţate din străinătate. La fel, componenta de abilitare economică se regăseşte doar în documentele de stat, în timp ce, în realitate, victimele nu sunt asigurate cu locuri de muncă sau cu surse de venit, care să le satisfacă necesităţile.
Daniela Misail-Nichitin, directoarea Programului Femei în cadrul Centrului Internaţional „La Strada” susține că la nivel de stat sunt deficitare şi activităţile de prevenire a traficului de copii, prin lucrul cu potenţialele victime. Copiii ce au avut de suferit urmare a traficului nu sunt protejaţi adecvat.
„Circumstanţele pentru a determina o schimbare spre bine în domeniu sunt acum cu atât mai potrivite cu cât, foarte curând, expiră Strategia Sistemului Național de Referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane, dar şi Planul naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014 – 2016. Instituţiile statului deja şi-au făcut treaba pe jumătate, atunci când au colectat şi sistematizat date în ceea ce priveşte fenomenul traficului. Ştim că ele există. Acum, avem o ocazie în plus să facem o analiză calitativă a eforturilor şi impactului, să învăţăm lecţii şi să punem pe hârtie un document de politici pentru urmatoarea perioadă. Acesta trebuie să fie pe de o parte realist, iar pe de altă parte - destul de complex, încât să ţină cont inclusiv de standardele de protecţie a copilului, migraţie şi drepturile omului”, îndeamnă Ana Revenco.
Ultimul raport global privind traficul de persoane a fost publicat de oficiul specializat al ONU încă în 2014. După ce acesta a fost plasat în centrul eforturilor internaționale întreprinse pentru a combate traficul de persoane, în septembrie 2015, pe plan mondial, a fost adoptată Agenda de dezvoltare durabilă 2030. Documentul conţine un set ambiţios de obiective privind traficul de persoane. Astfel, în cel mult 15 ani, pe plan mondial, se vrea eliminarea tuturor formelor de trafic și violență împotriva copiilor şi femeilor.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















